Ţinut în braţe de şeful său direct, un bulibaşă cu statut de funcţionar public îşi bate joc şi de banul, şi de bunul statului.

Angajat al Muzeului Ţării Crişurilor (MŢC) din Oradea ca paznic al Rezervaţiei Naturale Pârâul Peţea din 1 Mai, omul le dă liber puradeilor din colonie la bălăceală în lacul termal, iar coetnicilor le permite să-şi scoată dobitoacele la păscut de nuferi. Aşa a ajuns rezervaţia de două ori unică în Europa. Ca singurul loc unde nufărul termal creşte în condiţii naturale de milioane de ani, dar şi unicul loc unde te poţi spăla cu el pe fund...

Educaţie ţigănească

În 1999, Muzeul Ţării Crişurilor şi-a colorat organigrama. Petre Hendre, vătaful coloniei ţigăneşti din Rontău, a fost angajat "la stat", paznic peste lacurile cu nuferi termali. Gestul a fost justificat prin faptul că romii din vecinătate agresau cel mai frecvent habitatul protejat. Cum cel mai potrivit să-i stăpânească părea a fi bulibaşa, conducerea Muzeului l-a luat în leafă, dându-i sarcini să întreţină şi să supravegheze rezervaţia. Pentru asta, Hendre primeşte în mână 780 de lei lunar. Doar că, în loc să-şi educe "supuşii" din colonie, omul îi lasă să-şi facă voia în arealul ocrotit de lege.

14 iulie, ora 20:10, lacul cu nuferi, zona Perla. Pe podul de vizitare, vreo 15 turişti fotografiau de zor. Punctul de atracţie nu erau nuferii abia înfloriţi, nici apusul de soare ce-i îmbăia într-o lumină caldă, ci trei puradei care se zbenguiau, în fundul gol, în lacul termal, printre florile monument al naturii. Lacătul de pe poarta de acces în rezervaţie atârna într-un singur belciug. Dedesubt, un anunţ: "Intrarea străinilor interzisă".

03 aurel chiriac.jpgDouă zile mai târziu, după ce a primit câteva asemenea poze, directorul MŢC, Aurel Chiriac (foto), a descins în rezervaţie, însoţit de muzeografii Secţiei Naturale, cei care se ocupă nemijlocit de zona ocrotită. Printre ei, şi Vasile Danciu, responsabilul ştiinţific al rezervaţiei, şeful direct al lui Hendre. Chiriac l-a urecheat serios pe paznic, avertizându-l să ţină sub lacăt rezervaţia. În replică, bulibaşa a ameninţat cu demisia, dar Danciu a sărit să-l calmeze şi l-a convins să rămână.

Recidivistul

Cum s-a corectat Hendre, BIHOREANUL a constatat miercurea trecută, la faţa locului. Poarta de intrare în perimetrul lacurilor era din nou deschisă, iar lacătul pus tot într-un belciug. În rezervaţie, un grup de turişti, la plimbare. "Am mai intrat şi ieri, şi alaltăieri. Uşa e mereu deschisă", zice un bătrânel.

Abordat de reporter, Hendre recunoaşte că a călcat pe bec, dar nu pare deloc afectat. Ba, vrea să şi continue în acelaşi stil. "Io las şi de-amu încolo lacătu' deschis. Aşa ar trebui să rămână: poarta fără lacăt şi noi să fim oameni. Da' în România nu e educaţie!", zice, sfătos, bulibaşa nuferilor. Cât despre puradeii de zilele trecute, "io nu ştiu cine-or fost ăia"...

Bulibaşă cu protecţie

03 Vasile Danciu.JPGŞeful direct al bulibaşei, Vasile Danciu (foto), cel care îi dă instrucţiuni şi ar trebui să verifice modul în care le duce la îndeplinire, a avut o reacţie vădit părtinitoare la adresa acestuia, invocând chiar o absurdă teorie a conspiraţiei menită să-l debarce pe Hendre din funcţie. "E clar că-i premeditat! Hendre e urmărit". În discuţia nervoasă cu reporterul, angajatul Muzeului a contestat până şi autenticitatea fotografiilor cu puradeii, iar despre poarta deschisă a spus în sictir: "Poate că s-a stricat lacătul...". Cireaşa de pe tort a fost însă discuţia telefonică din final, în care mai nu-i dădea ordine directorului său: "Am crezut că-i vorba despre rezervaţie, dar e clar că se urmăreşte altceva. Te rog să-i interzici ziaristului să publice aşa ceva!".

Aurel Chiriac nu este nici el încântat de acuzaţiile ce i se aduc lui Hendre, dar măcar nu-i ţine partea. "A fost angajat tocmai pe considerentul că, fiind liderul coloniei, îi va ţine în frâu. Trebuia să fie un factor tampon. Şi-a dovedit utilitatea într-o anumită măsură, altfel rezervaţia era la mâna romilor. Nu ştiu exact de ce a rămas rezervaţia nepăzită, însă voi afla. Dacă Hendre nu şi-a făcut datoria conform fişei postului, îl schimb!", promite directorul.

Până atunci, rămâne gustul amar al unei zicale vechi de când lumea. "Ţiganul, tot ţigan: dă-i un deget şi-ţi ia toată mâna". Sau toată rezervaţia...


PROIECT DE REFACERE
Ochiul Mare va fi vizitabil

Muzeul Ţării Crişurilor a demarat, recent, un proiect, susţinut din fonduri proprii, de curăţare şi igienizare a arealului Rezervaţiei Naturale Pârâul Peţea, pentru a păstra habitatul specific. Lucrările includ defrişarea vegetaţiei parazitare şi invazive, a malurilor lacurilor, îndepărtarea speciilor de vegetaţie acvatică de pe suprafaţa apei şi eliminarea gunoaielor. Proiectul se derulează sub îndrumarea specialiştilor Muzeului, iar costurile sunt de peste 6.000 lei. MŢC intenţionează ca, după igienizare, să deschidă publicului două secţiuni din rezervaţie, zona Ochiul Mare şi lacul din zona Perla, care vor fi vizitabile, cu ghidaj, în intervalele orare 10-13 şi 16-18. La finalul amenajării, Muzeul vrea să angajeze mai mulţi paznici.