În ceea ce privește prezența la vot, bihorenii nu oferă mari surprize. Duminică, la ora 19, cu două ore înainte de închiderea urnelor în primul tur al alegerilor prezidențiale, prezența la vot era de 46,45%, puțin mai mare decât cea înregistrată la aceeași oră la precedentul scrutin, din 2019, când era de 45,21%.
La nivel național, prezența a ajuns la 49,02%, față de 48,46% în primul tur al prezidențialelor din anul 2019. De asemenea, în străinătate votaseră 726.931 de persoane.
Duminică, până la ora 19, dintre bihorenii înscriși pe listele permanente (497.044) și-au exprimat opțiunea 199.566 de persoane, plus 27.611 de votanți pe listele suplimentare și 3.744 cu urna mobilă. În total este vorba despre 230.921 alegători.
sursa tabelului: prezenta.roaep.ro
Statisticile publicate în timp real pe portalul Autorității Electorale Permanente arată că, în Bihor, au votat mai multe femei decât bărbați.
În Oradea, reședința de județ, prezența era de 44,05%, procentual mai mică decât cea din urmă cu cinci ani (44,95%). Votaseră 69.911 orădeni înscriși pe listele permanente (din totalul de 180.048), plus 8.419 alegători înscriși pe listele suplimentare și 997 cu urna mobilă.
La unele secții din municipiu s-a creat freamăt spre orele serii, cum ar fi de pildă în secția nr. 144 din sala de sport a Liceului Emanuel, unde la un moment dat au apărut, în grup, mai mulți elevi ai Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră, situate în apropierea acelei secții.
Prezențe mult mai mari decât media, de peste 60%, s-au înregistrat înurmătoarele UAT-uri din Bihor: Rieni – 74,08%, Lazuri de Beiuș – 68,75%, Sânmartin – 68,38%, Drăgești – 67,72%, Pocola – 67,01%, Sânnicolau Român – 60,38%.
În Bihor nu s-au înregistrat incidente semnificative.