Sâmbătă dimineaţa pregătirile pentru închiderea Pieţei Unirii au intrat în linie dreaptă, odată cu instalarea noilor indicatoare de circulaţie pe străzile Vasile Alecsandri şi Traian Moşoiu, pe care urmează să se circule în ambele sensuri.

Pentru a despărţi cele două sensuri de circulaţie, pe carosabil au fost montate balize direcţionale. De asemenea, la intersecţia dintre Traian Moşoiu şi Piaţa Unirii a fost instalat un semafor pentru maşinile care vor veni dinspre Parcul 1 Decembrie.

Reprezentanţi ai municipalităţii şi ai Poliţiei Rutiere au coordonat şi supravegheat montarea noilor semne de circulaţie care indică acest lucru, precum şi a celor legate de interzicerea parcării pe porţiuni importante ale celor două artere.

Mai exact, pe Iuliu Maniu, parcarea va fi interzisă pe porţiunea dintre intersecţia cu Jean Calvin şi cea cu Avram Iancu, iar pe strada Traian Moşoiu se va putea parca doar pe partea dreaptă (dinspre Piaţa Unirii spre Parcul 1 Decembrie).

De altfel, sâmbătă, riveranii au fost anunţaţi de reprezentaţii Biroului Rutier Oradea că nu mai au voie să-şi lase maşinile în faţa caselor, iar autoturismele ale căror proprietari nu au putut fi găsiţi au fost ridicate şi mutate pe alte locuri de parcare de pe străzile adiacente. Pe Vasile Alecsandri şi Traian Moşoiu se va circula după noile reguli cel mai probabil începând de duminică.

Lucrările la proiectul de reabilitare a Pieţei Unirii vor începe luni dimineaţa, fapt care va afecta circulaţia în zona centrală, atât a maşinilor şi autobuzelor, cât şi a tramvaielor.

Citeşte cum se va circula începând de luni, în articolele:

Încep lucrările! De luni, Primăria interzice traficul auto în Piaţa Unirii şi pe strada Independenţei

Tramvaiele, înlocuite cu autobuze. Află cum circuli, începând de luni, prin centrul Oradiei!