Aşa cum BIHOREANUL a arătat marţi, fostul primar PDL al Oradiei, în prezent senator PSD de Vrancea, Petru Filip a devenit preşedinte executiv al PSD Bihor, iar apropiaţiii acestuia, Adelina Coste şi Vasile Petruţ, migraţi şi ei la PSD, au primit funcţii de vicepreşedinţi judeţeni.
În plus, Coste a devenit şi preşedinte executiv al PSD Oradea, filială condusă de Ovidiu Mureşan. Tot o funcţie de vicepreşedintă a primit şi Alina Popa, fosta şefă a Partidului Poporului Dan Diaconescu Bihor, la fel, mutată în PSD.
"Eu am făcut propunerile", a declarat Mang, spunând că a interpretat decizia BPJ ca un vot indirect de încredere pentru el. "Toate deciziile sunt menite să întărească echipa PSD Bihor. Peste doi ani, dorim să câştigăm alegerile locale în Bihor", a mai spus Mang.