Satele din comuna Brusturi au rămas fără operator de salubritate, aşa că localnicii dau foc gunoaielor sau pur şi simplu le aruncă pe câmp. Contractul primăriei cu firma Ave Bihor a expirat, iar societatea a refuzat o nouă prelungire, pe motiv că oricum abia o treime din săteni au acceptat să încheie un contract de salubritate.

"Pe 2 aprilie a expirat contractul cu firma Ave. Noi am dus tratative cu ei, am încercat să prelungim contractul, le-am cerut să mai reziste măcar până desemnăm prin licitaţie un alt operator. Nu au vrut şi nu-i pot obliga", a declarat miercuri pentru BIHOREANUL primarul din Brusturi, Ioan Petruţ. Ave era operator licenţiat în Brusturi din anul 2010, iar în 2014 societatea şi primăria au semnat un acord de prelungire valabil pentru alţi doi ani.

Potrivit edilului, explicaţia pentru care Ave nu a dorit o nouă prelungire a contractului este că activitatea nu îi este rentabilă: a reuşit să încheie contracte doar cu circa 1.000 de locuitori, adică mai puţin de o treime din totalul de săteni ai comunei. Asta chiar dacă şi tarifele au fost păstrate la un nivel mic: trei lei pe persoană până anul trecut, respectiv 5,13 lei de atunci încoace.

Acum, Primăria Brusturi a demarat procedura de licitaţie pentru delegarea serviciului de salubritate, dar primarul nu ştie dacă va avea succes prea curând. "Sunt primării care şi de trei ori au licitat şi nu s-a prezentat nimeni", a spus Petruţ.

Până când o altă firmă va aduna deşeurile sătenilor din Brusturi, oamenii dau foc gunoaielor sau le aruncă pe câmpuri. Asta deşi, conform legii, riscă amenzi pentru abandonarea deşeurilor, între 1.000 şi 2.000 de lei.

De asemenea, şi Primăria Brusturi riscă amenzi. Conform Legii 211/2011 privind regimul deşeurilor, o primărie care nu are încheiat contract de salubritate cu un operator poate fi sancţionată cu sume între 5.000 şi 15.000 de lei.