Echipa orădeană de handbal masculin CSM şi-a continuat parcursul bun din noua ediţie de campionat. Chiar dacă au avut în faţă legendara echipă a handbalului masculin românesc, HC Minaur Baia Mare, elevii antrenorului Sebastian Tudor au reuşit să se impună joi seara, pe teren propriu, la Arena "Antonio Alexe", la o diferenţă de trei goluri şi, astfel, să preia şefia clasamentului Seriei B din Divizia A, cea de-a doua ligă a handbalului masculin românesc.

Cu toate că au întâlnit o echipă ce are ca obiectiv promovarea în prima ligă, handbaliştii orădeni, care nu au acest deziderat în acest sezon, ci pe cel de a forma un nucleu de jucători şi o echipă competitivă, au reuşit să se comporte admirabil, avându-l pe portarul Marius Bistrean "îngerul salvator" al buturilor formaţiei orădene.

Pe fondul intervenţiilor goalkeeper-ului de la CSM, coechipierii săi din teren s-au descurcat de minune şi în faza ofensivă, concretizând acţiunile mai importante avute, astfel că la finele primului mitan, după primele 30 de minute de joc, orădenii se aflau în avantaj pe tabela de marcaj, cu scorul de 14-11.

În partea a doua, deşi maramureşenii au alergat după egalare şi întoarcerea balanţei de partea lor pe tabela de marcaj, ardoarea şi dăruirea din joc a handbaliştilor gazdă şi-au spus cuvântul, astfel că, la final, cei care au câştigat au fost elevii antrenorului Sebastian Tudor, care s-au impus la o diferenţă de două goluri, cu 31-29.

"Îmi felicit întreaga echipă. Voinţa şi determinarea şi-a spus cuvântul. Am avut astăzi şi un portar într-o zi excelentă, Marius Bistrean, care a fost omul meciului. A avut nici mai mult, nici mai puţin decât 18 intervenţii în prima repriză. Băieţii au profitat de aceste intervenţii ale portarului şi au fructificat cu gol fazele avute. Tinereţea a învins legenda handbalului românesc, Minaur Baia Mare", a declarat, la final, tehnicianul orădean, Sebastian Tudor, care a mai adăugat că speră ca peste doi ani să aibă aceaşi echipă, dar în Liga Naţională.

Pentru CSM Oradea în meciul de joi cu Minaur au evoluat: Eugen Leu, Marius Bistrean şi Adrian Galea - portari; Andrei Luca - 4 goluri, Valentin Iştoc - 3 goluri, Andrei Macovei - 3 goluri, Alin Drăgan, Alexandru Farcaş - 11 goluri, Ioan Papuc, Şerban Sava, Cristian Maxim - 3 goluri, Gicu Taşcă, Vlad Avram - 7 goluri şi Eduard Silaghi.

În etapa a IV-a, handbaliştii orădeni vor evolua duminică la Sf. Gheorghe.