Curtea de Apel Bucureşti l-a declarat din nou colaborator al Securităţii comuniste pe decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii din Oradea, preotul Dumitru Megheşan, totodată unul dintre slujitorii Bisericii cu Lună.
Hotărârea a fost publicată luni pe site-ul Curţii şi nu este definitivă, Megheşan având drept de recurs la Înalta Carte de Casaţie şi Justiţie.
De menţionat că decizia este a doua de acest gen. Şi în 2015 judecătorii de la aceeaşi instanţă au mai constatat că Megheşan a fost colaborator al Securităţii, însă ulterior Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis procesul la rejudecare, din cauza unor vicii de procedură.
Aşa cum BIHOREANUL a arătat într-un articol din 2016, Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii a constatat, în 2015, că Dumitru Megheşan a semnat două angajamente de colaborare cu Securitatea comunistă, ba chiar a fost plătit pentru turnătorii.
Întâia oară, el a fost recrutat în toamna anului 1979, după ce a primit de la Patriarhie o bursă de studiu în Elveţia. Securitatea l-a cooptat atunci cu planuri mari: "să fie scos cu sarcini informativ-operative în exterior definitiv, pentru a-şi forma o parohie şi a atrage emigraţia română pe poziţii loiale faţă de ţară".
În 1983, când s-a întors în România, Megheşan a fost recrutat din nou, de data aceasta "în vederea supravegherii informative a episcopiei, a activităţilor desfăşurate pe linie cultică, a persoanelor din străinătate care frecventează episcopia, precum şi pentru cunoaşterea preocupărilor acestora şi contracararea activităţilor lor duşmănoase".
La primul proces de la Curtea de Apel Bucureşti, Megheşan a recunoscut în faţa judecătorilor notele informative date, confirmând că scrisul şi semnătura îi aparţineau, dar s-a apărat spunând că altfel n-ar fi putut studia în străinătate. Ce l-a determinat să continue şi după revenirea în ţară n-a mai explicat.
În schimb, preotul şi-a găsit o scuză pentru faptul că a încasat bani pentru turnătorii: provenea dintr-o familie modestă, iar unul dintre părinţi îi era bolnav.