După problemele medicale care i-au afectat şi i-au ţinut în afara sălii de sport mai multe zile, ca urmare a toxiinfecţiei alimentare suferite în timpul deplasării în Turcia, baschetbaliştii orădeni de la CSM se reîntorc în arenă şi sâmbătă seară, de la ora 19, vor disputa pe teren propriu următorul meci din campionat. În Arena "Antonio Alexe", jucătorii orădeni vor primi replica echipei bucureştene Steaua.

După ce au fost externaţi din spital, baschetbaliştii orădeni au efectuat primul antrenament în efectiv complet abia miercuri. Din acest motiv situaţia este cât se poate de îngrijorătoare în perspectiva următoarelor două partide, cu Steaua, de sâmbătă din campionat, respectiv cu Atomeromu Paks de marţi, din Cupele Europene.

"Îmi pare foarte rău că nu am putut juca la Târgu Mureş. Eram într-o formă foarte bună, undeva sus de tot, iar acum totul s-a resetat pentru noi. Am fost nevoiţi să stăm în spital şi să nu ne antrenăm atâtea zile. Este foarte rău atunci când întrerupi un ciclu de pregătire sportivă. Specialiştii spun că dacă nu te antrenezi cinci zile, forma sportivă scade şi cu 80%. Mai există şi un aspect al problemei, noi nu am mai disputat niciun meci de 11 zile, iar acest lucru constituie de asemenea un mare dezavantaj. Acum, trebuie să reluăm totul de la zero", a declarat antrenorul Cristian Achim.

Cu toate problemele apărute, tehnicianul orădean susţine că jucătorii săi vor da totul în partida cu bucureştenii de sâmbătă, pentru a a obţine victoria, dar consideră că în atari condiţii şansele sunt egale.

"Steaua este o echipă foarte bună, cu jucători valoroşi şi experimentaţi. Nu cred că există o favorită în acest meci. Nu aş dori însă să ne căutăm scuze, dată fiind boala de care am suferit. Ceea ce a fost a fost, acum trebuie să uităm, să lăsăm totul în urmă şi să facem tot ce putem în partida cu Steaua. Trebuie să dăm 100% din ceea ce suntem în stare în acest moment, pentru a câştiga", a spus Cristian Achim.

Prezent la conferinţa de presă care a prefaţat partida cu Steaua, jucătorul Zarko Comagic a afirmat, la rândul său, că meciul de sâmbătă se anunţă foarte dificil în actualul context. "Încercăm cu toţii să trecem peste efectele pauzei, a lipsei de antrenamente şi de meciuri. Ne vom strădui să jucăm cât mai bine cu Steaua. Sperăm ca avantajul terenului propriu să ne ajute să câştigăm acest meci", a declarat Comagic.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, cei opt baschetbalişti şi antrenorul CSM Oradea, internaţi săptămâna trecută în spital din cauza unei toxiinfecţii, au fost externaţi şi îşi continuă tratamentul în afara spitalului.

Totuşi, Titus Nicoară şi Vujadin Subotic nu s-au pregătit, săptămâna acesta, cu echipa, Nicoară fiind în continuare accidentat la deget, iar Subotic, cel care a suferit cel mai mult în urma toxiinfecţiei, are încă nevoie de recuperare.