Cu mai mulţi jucători orădeni în echipă, reprezentativa naţională de polo a României a învins, luni, cu scorul de 11-8, echipa Rusiei şi s-a situat în final pe locul IV în grupă la Campionatul European de la Budapesta.

Meciul a fost dominat de români, care au condus mai tot timpul, la pauza mare chiar cu 6-3. La finele primului sfert, tricolorii conduceau cu 3-2, iar înaintea ultimelor 8 minute, cu 9-5.

Cel mai bun marcator al echipei României a fost în această partidă jucătorul echipei CSM Digi, Tiberiu Negrean, autor a 5 goluri. Cosmin Radu l-a secondat, cu 2 goluri, iar Nicolae Diaconu, Andrei Buşilă, Mihnea Chioveanu şi Mihnea Gheorghe şi-au trecut în cont câte un gol.

Pe parcursul acestei competiţii, s-au mai remarcat în echipa naţională, chiar şi prin goluri marcate, şi orădenii Alex Popoviciu şi Andrei Creţu.

Cu două victorii, obţinute în faţa Georgiei şi Rusiei, echipa României s-a clasat, astfel, pe locul IV în grupă şi va evolua mai departe pentru faza locurilor VII-X, având ca obiectiv calificarea la Campionatul Mondial.

În celelalte trei partide disputate până în prezent, poloiştii români au fost învinşi de Italia, Muntenegru şi Grecia.

Conform regulamentului competiţiei, echipa situată pe primul loc în grupe este calificată direct în semifinale, iar formaţiile de pe poziţiile II şi III se întâlnesc în sistem încrucişat, pentru sferturile de finală.