Actorul Teatrului Regina Maria Şerban Borda a trecut de audiţiile emisiunii "Românii au talent" de la PRO TV după ce a prezentat, în faţa juraţilor – Florin Călinescu, Andra, Mihaela Rădulescu şi Andi Moisescu – un moment artistic în care a mimat, cu carismă, trăirile pe care le au cititorii unui ziar, când află evenimentele zilei, de la râs, la plâns, la şoc.

La final, Şerban Borda şi-a completat numărul de actorie şi cu unul de magie, scoţând un ziar intact din bucăţi deja rupte de el în faţa juraţilor.

"Eu am decriptat metafora şi mi s-a părut chiar foarte drăguţă. Ţinând cont de ceea ce a ajuns presa în ziua de astăzi doar o magie mai poate face ca presa tipărită să existe în continuare. Iar ca moment mi s-a părut neaşteptat şi asta vrem să vedem aici, la Românii au talent, lucruri neaşteptate, nemaivăzute. E pentru prima oară când vedem aşa ceva", i-a spus Andi Moisescu, realizatorul emisiunii Apropo TV, la final.

Şi Florin Călinescu l-a încurajat pe orădean. "Sper din toată inima – într-o maree de cântăreţi, dansatori şi impostori – să ai şi tu publicul tău", i-a spus acesta.

În fine, Andi Moisescu a fost cel care l-a anunţat că a trecut în etapa următoare a emisiunii de la PRO TV. "Şerban, îmi pare rău dacă ţi-am încurcat calculele, dar ne mai vedem şi în etapa următoare. Şi salutări la Oradea!", a transmis Andi Moisescu, a cărui soţie, Olivia Steer, este orădeancă.

Vezi mai jos momentul actorului: