La Universitatea Oradea unii concurenţi sunt mai egali decât alţii. Mai ales când este vorba de adjudecarea unor lucrări în valoare de 20 de milioane de lei. Noi!

La licitaţia organizată pe 11 septembrie pentru construirea viitoarei clădiri a Facultăţii de Muzică, doar patru din cele 10 firme care au concurat pentru adjudecarea lucrării au şi fost primite în sală la deschiderea ofertelor: Construcţii Bihor, Coloseum, Eurociv Cons şi Simbac.

Bihorel a aflat că patru firme nici nu şi-au trimis oameni la licitaţie, iar reprezentanţii a două companii au fost ţinuţi la uşă. "Înainte de începerea licitaţiei comisia s-a închis înăuntru, iar cineva ţinea de uşă. Când s-a făcut ora 11 şi a început oficial deschiderea ofertelor uşa a fost închisă cu cheia", a povestit reprezentantul unei firme de construcţii.

Deşi a fost nedreptăţit pe faţă, omul a refuzat să conteste licitaţia pe ideea că oricum va câştiga "cine trebuie".

Iar dacă face gură, nu va mai prinde veci pururi lucrare de la Universitate...