Primarul Ilie Bolojan nici măcar nu concepe să închidă Primăria în contextul pandemiei de coronavirus. Edilul vrea să transmită orădenilor un mesaj de calm şi stabilitate, fapt pentru care instituţia funcţionează în continuare, chiar dacă la un nivel mai redus, în contextul scăderii cu 70% a afluxului de public.

Mai mult, Bolojan a convocat pentru joi o şedinţă ordinară de Consiliu Local în care aleşii orădenilor vor fi chemaţi să aprobe rectificări bugetare de circa 1,5 milioane lei.

Banii, necheltuiţi de Fundaţia pentru Protecţia Monumentelor, APTOR şi CSM, prin închiderea unor muzee, anularea unor evenimente ori competiţii, vor fi realocaţi către alte obiective devenite prioritare în contextul epidemiei. Şedinţa se va ţine în condiţii speciale: la discuţii vor participa doar cei 27 de consilieri, conducerea Primăriei şi funcţionarii din secretariat. Directorii vor lua parte doar la şedinţele pe comisii care precedă întâlnirea în plen, iar la nevoie vor fi chemaţi în sală scurt pentru eventuale clarificări.

Cum toate întâlnirile cu mai mult de 50 de persoane sunt interzise, în sală vor mai putea avea acces doar câţiva orădeni, chiar dacă şedinţa este publică. Nu că în vremuri mai bune ar fi venit mai mulţi...