Cu vocea artei: Deşi s-a născut surd, artistul orădean Remus Ilisie vrea să-şi convingă concitadinii că pot comunica şi cu cei care nu-i aud

În adolescenţă, Remus Ilisie adora să vadă filme în cinematografele din Oradea şi apoi să le povestească prietenilor. Folosind o mulţime de gesturi, fără niciun cuvânt, părea că joacă el însuşi întreg filmul. Era singura formă în care putea relata ceea ce văzuse, deoarece s-a născut cu deficienţe de auz, iar sunetele îi sunt cu totul străine.

Acum în vârstă de 37 de ani, Remus le vorbeşte orădenilor prin artă. Pictor, actor, scenarist şi regizor, orădeanul demonstrează că, de fapt, are multe de spus. Mai nou, îşi mobilizează semenii aflaţi în aceeaşi situaţie, îndemnându-i să se facă auziţi şi să le arate celor sănătoşi că sunt deschişi la comunicare.

"Toţi avem deficienţe"

O discuţie cu Remus Ilisie se poartă cel mai uşor în scris. S-a născut cu deficienţe de auz şi n-a reuşit niciodată să audă gălăgia oraşului ori o vorbă spusă de un prieten. Totuşi, nu se plânge. "Toţi avem diferite deficienţe. Este adevărat că uneori deficienţa mea senzorială mi-a creat probleme, dar nu au fost insurmontabile", spune bărbatul.

La o grădiniţă din Cluj dedicată copiilor surzi a învăţat să scrie şi să citească. Tot acolo a articulat pentru prima oară un sunet. "Educatoarea Aurelia Negrea mi-a fost o mamă de suflet", mărturiseşte Remus, care o pomeneşte şi pe Ana Magheru, logopedul care, după ce a revenit acasă, l-a ajutat să se înţeleagă cu colegii din şcoala normală la care a fost înscris. "Dăruirea celor două doamne şi dragostea pe care mi le-au oferit sunt şi acum de nepreţuit", spune Remus. Graţie "secretelor" învăţate de la ele, a absolvit nu doar Liceul de Artă din Oradea, ci şi Facultatea de Arte Vizuale şi un masterat, tot în artă, la Cluj.

Artist de mic

Remus şi-a exprimat talentul de artist încă din copilărie. "În anii comunismului mă uitam zilnic la televiziunea maghiară, la desene animate. Apoi, desenam din memorie şi comunicam prin desenele pe care le realizam", explică el.

Arta vizuală i-a devenit cea mai bună formă de comunicare cu cei din jur. "Creez pentru că nevoia mea de exprimare vizuală şi de comunicare, de reflectare a realităţii lumii şi a sinelui, este nepotolită", spune bărbatul. De-a lungul anilor, a expus în oraşul natal şi în altele din ţară şi din străinătate numeroase picturi şi instalaţii, adunând premii de care e mândru. Pentru unele din proiecte a fost sprijinit financiar de Ministerul Culturii şi de Institutul Cultural Român.

Una dintre expoziţiile cu care s-a făcut remarcat în Oradea a fost "Disecţia luminii", prezentată anul trecut la Cetate. Remus a etalat picturi proprii, dar şi obiecte militare abandonate în fostul tancodrom, ca să atragă atenţia asupra a ceea ce învăţăm din lecţiile războaielor. Aceeaşi instalaţie a câştigat un concurs în Italia, iniţiat de o organizaţie celebră în această ţară, IoDeposito, fiind itinerată, timp de un an, în diferite oraşe italiene.

Vise pentru Oradea

Remus este pasionat, în egală măsură, şi de teatru şi cinematografie. De un an chiar este actor, jucând exclusiv prin semne într-o trupă de teatru experimental din Oradea condusă de regizorul Sebastian Bărbălan. De asemenea, scrie scenarii şi regizează filme de scurt-metraj. În vară, la Festivalul Internaţional Clin D’Oeil din Reims (Franţa), dedicat artiştilor surdo-muţi, a fost desemnat cel mai bun actor, pentru un rol din "Se mută lumina", film regizat tot de el.

În plus, Remus caută mereu metode prin care să-şi determine concitadinii surzi să se exprime. Este consilier în filiala locală a Asociaţiei Surzilor şi organizează anual evenimente dedicate acestora. În 2013, de pildă, a convins orădeni - cu şi fără deficienţe de auz deopotrivă - să creeze un lanţ uman de la sediul clubului până la Turnul Primăriei. Anul acesta, la sfârşitul lunii septembrie, a organizat Marşul mănuşilor albe, invitând surzii din oraş să se plimbe şi să salute orădenii fluturând mâinile. "Am dorit să arăt că ne putem înţelege, că limbajul verbal nu este o piedică dacă vrei cu adevărat să comunici". Joviali şi energici, aşa cum Remus este tot timpul, participanţii au străbătut centrul oraşului, atrăgând simpatia trecătorilor.

Remus mărturiseşte că mai are două vise pentru Oradea, oraş pe care-l iubeşte pentru că este liniştit şi curat. Ar vrea ca într-o zi să organizeze aici un festival internaţional de film pentru surzi şi să deschidă un restaurant în care toţi angajaţii să fie surzi, iar clienţii să înveţe să comunice cu ei prin semne. Un vis poate ciudat, dar nu imposibil de atins...