Unirea Moldovei cu Ţara Românească, sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost sărbătorită marţi şi la Oradea, unde, pentru prima dată după pandemia de Covid-19, publicul a dat, cu greu, "mână cu mână" într-o Horă a Unirii în centrul oraşului.

Vremea a fost friguroasă, dar suportabilă, aşa că multe persoane au ieşit din case, peste 300 de oameni fiind prezenţi în Piaţa Unirii, unii cu steguleţe şi cocarde colorate.

Domnitorul reformelor

Evenimentul a început la ora 12, cu primirea prefectului Dumitru Ţiplea şi a comandantului Garnizoanei Oradea, locotenent-colonel Vasile Gabriel Simion, de către garda de onoare, urmată de o slujbă Te Deum oficiată de preotul capelan al Penitenciarului Oradea, părintele Bogdan Durgheu.

Printre oficialităţile prezente la eveniment s-au numărat primarul Oradiei, Florin Birta, viceprimarii Antonia Nica şi Marcel Dragoş, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan, subprefecţii Emilian Pavel şi Botházy Nándor, parlamentarii Arina Moş, Aurel Căuş, Ioan Cupşa, Adrian Hatos, Florian Bodog şi Ioan Mang.

La microfon, prefectul Ţiplea a transmis mesajul premierului Nicolae Ciucă pentru acest eveniment.  

"Unirea Moldovei cu Ţara Românească sub acelaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza, este un exemplu autentic de unitate a voinţei românilor, care a deschis calea emancipării şi modernizării statului. A urmat un val de reforme importante în toate domeniile şi investiţii ce au consolidat apropierea culturală, politică şi economică a celor două Principate Române. Rădăcinile României europene se regăsesc în unirea Principatelor Române, un act vizionar realizat prin unitatea de voinţă în jurul valorilor şi obiectivele comune ale românilor", a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Din nou la horă

Despre contextul istoric şi importanţa alegerilor din urmă cu 164 de ani a vorbit istoricul Gabriel Moisa, directorul Muzeului Ţării Crişurilor şi decanul Facultăţii de Istorie, Relaţii internaţionale, Ştiinţe politice şi Ştiinţele comunicării din cadrul Universităţii din Oradea.

"Nu toate puterile Europei au susţinut ideea unirii celor două principate. Desigur, contextul internaţional a fost unul favorabil, pentru că în urma Războiului Crimeei petrecut în anii 1853 - 1856 s-a creat un context care a generat ceea ce s-a întâmplat în 1859 - 1862, o succesiune de evenimente ce au dus la recunoaşterea celor două principate într-o Românie Unită. Momentul fundamental este însă ziua de 24 decembrie 1859", a spus Moisa.

După discursuri, participanţii au ascultat mai multe melodii patriotice, precum "Aşa-i românul", interpretate de solista Antonela Ferche Buţiu. În timpul momentului artistic, mulţi participanţi, în special copiii, au fluturat steguleţe tricolore. 

Marele absent de la deschiderea evenimentului a fost preşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan, care a ajuns doar la momentul depunerii de coroane.

La ceremonie au depus coroane organizaţii precum Asociaţia Cultul Eroilor - filiala Bihor şi Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare in Rezervă şi Retragere "General Traian Moşoiu" - filiala Bihor, precum şi reprezentanţi ai Garnizoanei Oradea, Prefecturii, Consiliului Judeţean Bihor, Primăriei Oradea, dar şi lideri ai PNL, PSD, AUR, USR sau Alernativa Dreaptă.

Manifestările s-au încheiat cu defilarea gărzii de onoare şi cu o Horă a Unirii, care nu s-a mai organizat din iarna lui 2020, din cauza pandemiei de Covid-19. Participanţii s-au luat cu greu de mâini, abia spre finalul melodiei patriotice, susţinute de Antonela Ferche Buţiu, care a interpretat doar o singură dată cântecul.

UPDATE: UDMR a depus coroane la festivităţi

Dintr-o regretabilă eroare, în forma iniţială a textului a apărut o informaţie greşită, cum că UDMR nu ar fi depus nicio coroană în cadrul ceremoniei de 24 ianuarie.

Într-un drept la replică transmis redacţiei (redat integral mai jos), UDMR a arătat că formaţiunea politică a fost reprezentată de către subprefectul Botházy Nándor.

"Filiala bihoreană UDMR a fost reprezentată la ceremonile prilejuite de evenimentul care a avut loc la 24 ianuarie 1 859, de subprefectul judeţului Bihor, Botházy Nándor. Domnia Sa a participat la momentul comemorativ în calitatea sa preşedinte executiv al UDMR Oradea, inclusiv în galeria de fotografii ziarului D-voastră se afla poza când domnul Botházy depune corana. Credem că mai poate încă verifica la faţa locului, pe coroana depusă de domnul subprefect Botházy este menţionat, explicit, faplul că aceasta vine din partea UDMR Bihor", au transmis reprezentanţi formaţiunii.

BIHOREANUL a făcut cuvenita rectificare. Ne cerem scuze pentru eroare.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!