După ce sărbătorile de iarnă, cu tot cu „prelungirile” de Bobotează și Sfântul Ioan, s-au încheiat, piața muncii din Bihor dă semne de dezmorțire.

Numărul locurilor de muncă vacante în județ este în ușoară creștere, ajungând la 915, conform unui anunț făcut miercuri de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor.

Dintre acestea, cea mai mare parte, 648, sunt la firme și instituții din Oradea și comunele vecine municipiului.

Cel mai amplu anunț îl are o fermă din Husasău de Tinca, care recrutează 50 de muncitori necalificați pentru agricultură. Ferma cu pricina cultivă legume și cereale pe 1.400 de hectare.

O altă firmă din Bihor, specializată în producție de băuturi, angajează 40 de ambalatori manuali, iar o societate din sectorul agricol, localizată în Beiuș, alți 40 de asemenea lucrători.

Merită precizat că trendurile de pe piața muncii sunt aceleași ca în anul trecut: se caută șoferi, lucrători în HoReCa, muncitori pentru fabricile din Oradea sau în construcții.

Lista completă a locurilor de muncă:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!