Indiferent că locuiesc la casă sau la bloc, orădenii trebuie să deprindă noi reguli privind colectarea deşeurilor. Şi să facă loc pentru mai multe coşuri de gunoi...

Din acest an, deşeurile vor fi aruncate în trei fracţii. Pe lângă sortarea ambalajelor reciclabile, cetăţenii trebuie să separe resturile vegetale de cele reziduale, care ajung abandonate în groapa de gunoi. Primăria şi operatorul RER Vest va dota fiecare locuinţă cu recipientele şi sacii necesari, astfel încât noul sistem să fie funcţional şi eficient.

Pe culori

Colectarea în trei fracţii presupune aruncarea separată a deşeurilor reciclabile (PET-uri, folii de plastic, pungi, doze de aluminiu, cutii de lapte sau iaurt, hârtii etc.), a biodeşeurilor (coji de fructe şi legume, zaţ de cafea, pâine, coji de ouă, frunze etc.) şi a resturilor care nu pot fi valorificate (conţinutul sacului de aspirator, scutece etc.).

Conform regulamentului de salubritate votat de Consiliul Local, colectarea separată se face în recipiente de culoare diferită. În cazul orădenilor care stau la bloc, în ţarcurile din jurul imobilelor vor găsi un container de culoare neagră pentru deşeurile reziduale, unul galben pentru reciclabile şi unul maro pentru biodeşeuri.

Coşuri şi sacoşe

În apartamentele lor, orădenii vor trebui să strângă tot separat aceste deşeuri, iar Primăria şi RER Vest îi va ajuta. Pentru reciclabile, fiecare apartament din oraş va primi sacoşe reutilizabile, similare celor folosite la cumpărături, în care locatarii vor putea strânge flacoanele, foliile şi alte ambalaje. Când vor dori, orădenii vor goli sacoşele în containerele galbene.

De asemenea, fiecare apartament va primi un coş maro (foto), cu capac şi un volum de 10 litri, în care orădenii vor arunca, în locuinţele lor, biodeşeurile. Dacă nu vor să arunce mizeriile direct în coş, ca să nu îl spele atât de des, doritorii pot să folosească saci biodegradabili, din hârtie sau din amidon de porumb (similari celor de la raioanele de fructe şi legume din magazine).

În fine, a treia fracţie, cea reziduală, o vor putea arunca la fel cum aruncau până acum fracţia umedă: în saci de plastic, într-un coş de gunoi casnic.

La fel şi la case

Regulile sunt identice şi pentru orădenii care stau la case, diferenţa fiind că ei vor avea în curte două pubele, una neagră (fracţia reziduală) şi una maro (biodeşeuri), în timp ce deşeurile reciclabile le vor colecta tot în saci galbeni, de unică folosinţă, distribuiţi gratuit de RER Vest. Colectarea fiecărei fracţii de deşeuri se va face săptămânal.

Şi orădenii de la case vor primi coşuri maro, pentru colectarea în interiorul locuinţei a deşeurilor biodegradabile, aşa că nu vor fi nevoiţi să iasă în curte, la pubelă, cu fiecare cotor de măr. Dacă doresc, şi ei pot arunca resturile vegetale întâi în saci biodegradabili, dar sub nicio formă în saci de plastic, deoarece aceştia ar contamina compostul. Restul deşeurilor, care nu pot fi valorificate, vor fi aruncate, ca până acum, în pubela neagră.

În total, RER Vest va distribui orădenilor circa 80.000 de coşuri maro de 10 litri (câte unul în fiecare apartament şi în fiecare casă) şi 67.000 de sacoşe galbene reutilizabile pentru reciclabile (câte una pentru fiecare apartament). Cetăţenii care stau la case vor primi, ca până acum, role cu saci galbeni.

Plăteşti cât arunci

Implementarea colectării în trei fracţii se face simultan cu o altă schimbare importantă pentru salubritate: modificarea sistemului de facturare. Legislaţia în vigoare, mai precis OUG 74/2018, nu mai permite facturarea acestui serviciu în funcţie de numărul de persoane care locuiesc într-o gospodărie, ci doar în funcţie de volumul sau cantitatea deşeurilor produse. Scopul legiuitorului este ca fiecare cetăţean să plătească pentru câte deşeuri aruncă, la fel cum primeşte o factură de electricitate în funcţie de câtă energie consumă.

Pentru fiecare fracţie în parte, CL Oradea a stabilit tarife distincte, cele mai ieftine fiind deşeurile reciclabile (40,38 lei/mc) şi cele biodegradabile (51,44 lei/mc). În schimb, pentru gunoaiele reziduale, care ajung abandonate la haldă, preţul urcă la 88,92 lei/mc. Astfel, cu cât vor sorta mai bine deşeurile şi vor arunca mai puţine resturi în pubelele sau containerele negre, orădenii vor plăti mai puţin.

Pentru a putea introduce toate aceste schimbări, RER Vest este în plină campanie de încheiere de noi contracte cu toţi orădenii. Fiecare proprietar de casă şi preşedinte de asociaţie va fi contactat de agenţii companiei şi, după ce va semna contractul, va primi noile recipiente, laolaltă cu un ghid al colectării separate - regula de aur din salubritate...