BIHOREANUL vă prezintă în premieră imagini care dovedesc fără tăgadă că medicii şi asistentele de la Serviciul de Expertiză Medicală al Casei de Pensii luau şpagă pe bandă rulantă de la pensionarii de invaliditate.
Înregistrările arată că anchetatorii au lucrat profesionist şi fără cusur, reuşind să strângă dovezi imbatabile. Spre deosebire de alte judeţe, unde Parchetul şi Poliţia s-au limitat la a organiza câte un flagrant care, în cel mai bun caz, a reuşit să probeze fapte individuale, acţiunea din Bihor a provocat prăbuşirea întregului sistem de acordare a pensiilor de boală, prin posibilitatea dovedirii unui mod de lucru ilegal, generalizat şi constant.
Cei cinci medici şi cel cinci asistenţi ai Serviciului de Expertiză Medicală au fost înregistraţi săptămâni în şir cu ajutorul unor camere video disimulate în tavan, deasupra birourilor lor, astfel că au putut fi surprinşi "în toată splendoarea" în vreme ce luau şpăgile şi se arătau dezinteresaţi de actele din dosare.
Imaginile sunt şocante. Ele arată cum mulţi dintre pacienţi le dădeau medicilor banii pe faţă, ca într-un ritual bine stabilit de multă vreme. Şeful Serviciului, dr. Vasile Sălăjan (cel cu bluză portocalie), apare într-un film luând fără reţinere banii puşi chiar pe masă de un client, în bancnote de 50 euro.
Doctorii nu se sfiau să-şi numere şpăgile imediat ce le încasau, unii dintre ei împărţind din bani pe loc şi asistentelor, aşa cum se vede, în galeria de imagini, că proceda medicul Ovidiu Pleşa (în bluză bleumarin) cu propria asistentă (în halat rozaliu).
De notat că acţiunea anti-corupţie a fost realizată de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu suportul tehnic al D.G.A. - structura centrală, al Direcţiei Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi cu suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.
Citiţi alte detalii cutremurătoare despre cum acţiona filiera şi ce agoniseală a reuşit să facă de pe urma bolnavilor, în ediţia tipărită a BIHOREANULUI de săptămâna aceasta!