Prima lună a anului 2024 va aduce vreme mai caldă decât în mod obișnuit pentru acea perioadă în toate regiunile țării, potrivit estimărilor făcute de Administrația Națională de Meteorologie și citate de Libertatea.ro. În același timp, se anunță și precipitații.

Vremea în săptămâna 1-7 ianuarie 2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întregul teritoriu al României. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nord-vestice, centrale și local în cele sud-vestice și nord-estice, dar mai ales în zona Munților Apuseni și în extremitatea de nord a Carpaților Orientali, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea între 8 și 14 ianuarie 2024

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea vestică a țării. Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Vremea între 15 și 21 ianuarie 2024

Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în toate regiunile, dar mai ales în zona Munților Banatului.

Vremea între 22 și 28 ianuarie 2024

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întregul teritoriu al României. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

ANM subliniază că estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. „Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2003-2022. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs”, subliniază meteorologii.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!