Cine a crezut că anul acesta, odată cu finalizarea lucrărilor importante, Oradea se va transforma brusc într-un oraş al mega-festivalurilor mai are de aşteptat. 

Şi în 2016 Primăria rămâne zgârcită cu sumele pe care le alocă organizării evenimentelor deschise, bugetul aprobat săptămâna trecută în acest scop fiind de numai 1,2 milioane lei. Chiar şi aşa, calendarul fixat aduce surprize plăcute, pentru că orădenii vor fi invitaţi la teatru, operă, festivaluri, concerte în premieră, vizionări de film şi de... fotbal.

Ajutaţi de sponsori

Joia trecută, aleşii orădenilor au aprobat calendarul evenimentelor propus de executivul local pentru 2016. Îndatorată şi cu proiecte neîncheiate, Primăria nu investeşte în distracţie prea mult nici anul acesta. Doar 1,2 milioane lei, sumă căreia i se adaugă 300.000 lei ce urmează să fie împărţiţi, după o selecţie de proiecte, ONG-urilor locale.

"Ne-am propus să programăm evenimente tot anul, nu doar toamna, şi acestea să fie cât mai diversificate", spune city-managerul Eduard Florea. Pentru a compensa lipsa unui buget consistent, municipalitatea se bazează pe sponsori. Primul găsit este Carlsrom Beverage Co., producătorul mărcilor de bere Carlsberg, Holsten, Granini etc., care va contribui cu 34.500 euro la organizarea evenimentelor, devenind astfel şi furnizorul oficial în timpul desfăşurării acestora.

Investiţie în UNITER

Calendarul cuprinde 44 de evenimente organizate ori sprijinite de Primărie, culturale şi de divertisment, cu specific medieval, gastronomic şi sportiv. Seria va fi deschisă chiar foarte curând, cu premiera unui spectacol de teatru, "În inima nopţii. Episodul Lear", în regia lui Gavriil Pinte, programată în 8 aprilie pe o scenă special amenajată în Cetate. Producţia Teatrului Regina Maria va mai fi prezentată de cel puţin încă două ori.

Tot în aprilie, municipalitatea va sprijini Festum Varadinum, care va cuprinde între altele spectacole de teatru şi operă. Pe 20 aprilie, de Ziua Eliberării Oradiei, la Casa de Cultură a Sindicatelor va avea loc o nouă ediţie a emisiunii-spectacol Tezaur Folcloric, care va costa 40.000 lei, iar în luna mai la Teatru va avea loc Gala Premiilor UNITER, organizată în premieră la Oradea şi transmisă de TVR, aleşii aprobând în acest scop o finanţare de 200.000 lei. "Este un eveniment de calibru, care ne va oferi vizibilitate pe plan naţional", motivează Eduard Florea.

Vremea muzicienilor

Tot în premieră, la începutul lunii iunie Cetatea va găzdui un festival bavarez, Das Fest, organizat însă de Hotelul Ramada, fără bani de la Primărie. Prima lună a verii va aduce încă un eveniment inedit: European Music Open. "Prin prisma personalităţilor invitate, dorim să-l facem cel mai important eveniment cultural-muzical al oraşului", spune Mihai Jurca, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului.

La Oradea vor veni celebrul dirijor Cristian Mandeal, care va conduce o reprezentaţie a faimoasei opere "Carmina Burana", scriitorul Emil Hurezeanu şi Ioan Holender, fost director al Operei din Viena şi al Festivalului Internaţional George Enescu, care vor participa la un colocviu moderat de compozitorul Dan Dediu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică. "De asemenea, organistul şef al Catedralei La Madeleine din Paris va susţine un concert în Catedrala Barocă, iar cantorul Sinagogii din Viena va oferi un concert de pian şi voce în Sinagoga Zion", adaugă Jurca. În prima ediţie a European Music Open Fest se vor investi din bani publici 173.000 lei.

Luna filmelor

În iunie şi iulie, microbiştii vor fi invitaţi să urmărească turneul final al Euro 2016 pe un ecran gigant montat în Piaţa Unirii. "Suntem deocamdată singurul oraş din România care a obţinut acordul UEFA în acest sens", spune Jurca.

Tot la vară, în Cetate vor avea loc Zilele Sfântului Ladislau şi Zilele Cetăţii Oradea, acestea din urmă dedicate moştenirii medievale a oraşului. Autorităţile vor încerca să reînvie festivalul muzicii militare, foarte apreciat de orădeni acum doi ani, prin organizarea a trei zile de concerte de fanfară.

Luna august va fi dedicată filmelor în aer liber, toate week-end-urile fiind pline cu proiecţii în urma unui parteneriat cu Digi Film, respectiv în cadrul caravanelor TIFF şi NEXT.

Trei zile de Toamnă

Toamna va debuta cu un alt festival în premieră programat în Cetate, dedicat culturii şi tradiţiilor bihorene, care va include şi un târg de produse tradiţionale. Tot la toamnă va avea loc Festivalul de Teatru Scurt (20-30 septembrie), pe care, pentru că a devenit un brand al oraşului, municipalitatea îl va sprijini cu 80.000 lei.

Întrucât a preferat să presare evenimente pe tot parcursul primăverii şi verii, Festivalul Toamna Orădeană va fi restrâns la doar trei zile (7-9 octombrie), pentru care Primăria nu va cheltui mai mult de 104.000 lei. "Anii trecuţi am investit în evenimente care, din cauza vremii, nu au avut succesul scontat. Nu vrem să ne mai asumăm riscul", explică Mihai Jurca. O noutate e că Festivalul va reveni în Piaţa Unirii, unde vor fi concentrate şi ultimele evenimente ale anului: un concert folcloric de Ziua Naţională, un târg de Crăciun deschis de-a lungul întregii luni decembrie şi un concert de Revelion.

Rămâne de văzut cum vor aprecia orădenii noul format de evenimente propus de Primărie. Au un an întreg la dispoziţie şi destule evenimente pentru a se lămuri...