România, la fel ca orice ţară civilizată, are o legislaţie în materia protecţiei cetăţeanului consumator faţă de abuzurile ce pot interveni din partea comercianţilor.

Astfel, a fost adoptată Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori care în chiar articolul 1 prevede că orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Legea defineşte în articolul 2 ce se înţelege prin noţiunile de consumator şi comerciant, iar articolul 4 arată ce se înţelege prin noţiunea de clauză abuzivă.

Astfel, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau a serviciului respectiv. De asemenea, în anexă, legea enumeră anumite clauze considerate abuzive.

Cetăţeanul care consideră că, în calitate de consumator a fost sau poate fi prejudiciat printr-o clauză abuzivă conţinută într-un contract încheiat cu un comerciant va putea sesiza Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului, care va face verificări în acest sens, putând sesiza instanţa de judecată care va aplica amenzi comerciantului, va anula acele prevederi din contracte contrare legii şi va putea acorda despăgubiri celor prejudiciaţi.

De asemenea, consumatorul care se va considera prejudiciat va putea sesiza şi direct instanţa de judecată pentru repararea prejudiciului suferit.