Potrivit Ordinului 1.789 din 19 noiembrie 2007 al ministrului Mediului, autoritatea competentă să elibereze autorizaţia de mediu este agenţia teritorială pentru protecţia mediului.

Astfel, bihorenii trebuie să depună la APM Bihor un dosar ce conţine: cerere pentru eliberarea autorizaţiei de mediu, o fişă de prezentare şi o declaraţie (se regăsesc în anexa 2 a Ordinului), dovada că au făcut publică solicitarea prin cel puţin una din metodele de informare prevăzute în anexa 3, planul de situaţie şi planul de încadrare a obiectivului şi procesul-verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse prin acordul de mediu.

După ce dosarul a fost depus, APM verifică amplasamentul, analizează documentele şi stabileşte dacă este nevoie de noi documente. Pentru activităţile noi, în maxim 90 de zile de la depunerea documentaţiei, se eliberează autorizaţia.

Pentru activităţile existente care au nevoie de înnoirea autorizaţiei, APM întocmeşte în 20 de zile, în baza aceloraşi acte, îndrumarul cu documentele necesare, iar după ce se realizează bilanţul de mediu se stabileşte dacă e nevoie sau nu de un program de conformare.

Totodată, autorizaţia de mediu trebuie revizuită ori de câte ori există o schimbare a datelor care au stat la baza emiterii ei. APM decide dacă revizuirea se poate face fără reluarea procedurii de autorizare, în baza unei cereri depuse de titular.