Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor (CJSU), prezidat de prefectul Dumitru Ţiplea, a aprobat în cadrul şedinţei de vineri lista localităţilor în care se impun limitări în domeniile HoReCa, cultural şi de divertisment, pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Sălacea şi Valea lui Mihai, incidenţă mare

"Hotărârea a fost adoptată luând în considerare formula actualizată de calcul a incidenţelor, care, conform Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 8/2021, se realizează prin raportare la totalul persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea de referinţă, respectiv totalul cazurilor (inclusiv focarele)", a transmis, vineri, Instituţia Prefectului. 

Prevederile acesteia sunt valabile începând de sâmbătă, 6 martie.

Astfel, conform celor mai noi date centralizate de DSP Bihor, în judeţ sunt două unităţi administrativ teritoriale în care incidenţa cazurilor noi de îmbolnăvire cu Covid-19 este mai mare de 3 la mia de locuitori. Este vorba despre Sălacea (8,14) şi Valea lui Mihai (4,48). Cele două se află în "scenariul roşu", astfel că restaurantele, barurile, cafenelele şi sălile de spectacole nu pot funcţiona în spaţii închise.

Mai multe în "scenariul galben"

Alte oraşe şi comune din judeţ se află în "scenariul galben", care presupune că restaurantele, cafenelele şi barurile, precum şi sălile de spectacole (teatru, filarmonică) şi cinema-urile pot să funcţioneze în spaţii închise, dar pot primi oaspeţi doar în limita a 30% din spaţiul avut la dispoziţie.

În ultima săptămână, numărul UAT-urilor pentru care se aplică scenariul galben a crescut de la 8 la 18.

În acest scenariu se încadrează în continuare şi municipiul Oradea, unde, conform celor mai recente date, incidenţa este de 2,41 la mia de locuitori.

Celelalte sunt Bratca (2,74), Lugaşu de Jos (2,41), Curtuişeni (2,28), Borş (2,25), Chişlaz (2,17), Sântandrei (2), Bulz (1,93), Tarcea (1,87), Şinteu (1,85), Hidişelu de Sus (1,76), Vadu Crişului (1,75), Auşeu (1,69), Abram (1,64), Şuncuiuş (1,63), Căbeşti (1,62), Vârciorog (1,55), Şimian (1,52).

În celelalte localităţi din Bihor incidenţa este mai mică de 1,5 la mia de locuitori, astfel că unităţile menţionate mai sus pot funcţiona până în 50% din capacitatea spaţiului.