Piața de energie verde este în creștere în România.  În 2021, erau înregistrați 13.600 de prosumatori. Doi ani mai târziu, numărul lor a crescut exponențial, până la 65.000.

Dar tranziția de la sursele clasice, poluante, către energiile regenerabile nu este deloc simplă. Sistemul românesc de transport se blochează frecvent, când este prea mult soare sau vânt. Dar, în egală măsură, încă este nevoie de sursele clasice, când instalațiile regenerabile nu pot asigura continuitate.

Legile nu sunt întotdeauna adaptate noilor tendințe și noilor tehnologii. Și este nevoie de schimb de experiență, pentru ca modelele de succes să se răspândească.

Eco-campurile organizate la București și la Ciugud de către Freedom House România și Innovation Norway, împreună cu partenerii săi, și-au propus tocmai acest lucru: să aducă împreună actori de la toate nivelurile, care să învețe unii de la alții, atât despre reușitele fiecăruia, dar și din greșeli.

Au participat, la cele două tabere ecologice, care au avut loc la București, între 25 și 27 septembrie, și Ciugud, între 28-30 septembrie, reprezentanți ai primăriilor, companiilor private de profil, jurnaliști, reprezentanți ai cooperativelor de energie.

Și un invitat special, din Norvegia, una dintre țările cele mai avansate din Europa în domeniul energiilor regenerabile.

Vezi mai jos dezbaterile de la Ciugud, pe tema „Politici Publice pentru Comunitățile Sustenabile Energetic”:

Încălzire de la aparatele de produs zăpadă artificială

„Obiectivul nostru principal este să rezolvăm problema energiei în Norvegia, protejând în același timp mediul. Amprenta de carbon a Norvegiei este una foarte mică, în special dacă o comparăm cu cea a altor țări, cum sunt Statele Unite de exemplu.

Acest lucru se datorează sistemului nostru modern de producere a energiei”, a declarat Sergei Faschevsky, senior consultant la Norsk Energi, în cadrul eco-camp-ului „Politici Publice Pentru Comunități Sustenabile Energetic”, ce a avut loc la București.

Norsk Energi are o experiență de 30 de ani în domeniul producerii energiei, iar reprezentantul său a arătat că nicio sursă nu este ignorată. De exemplu, a arătat Sergei Faschevsky, este folosită pentru încălzirea unei stațiuni de ski căldura produsă de aparatele de creare a zăpezii artificiale.

Eco-campurile de la București și Ciugud au avut loc în cadrul proiectului „Alfabetizare energetică, pentru o Românie eficientă și sustenabilă. Transfer de cunoștințe și creșterea conștientizării între România și Norvegia”.

Au mai vorbit în cadrul întâlnirii din Capitală, dar și la Ciugud și reprezentanți ai partenerilor din proiect: De-A Arhitectura, Cult Market Research, primarul Sector 6, Ciprian Ciucu, și primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian.

Au mai participat și reprezentanți ai Asociației Producătorilor de Polistiren, Cooperativei de Energie, Energy Policy Group, Eco Drive, Asociația Tesla Happy Owners România, Comunitatea Electromobilitate, Asociația Comunelor din România, Agenția Locală a Energiei Alba.

Ce știu românii despre eficiența energetică

Primarul Ciprian Ciucu a vorbit despre metodele pe care le-a aplicat în Sectorul 6, la instituțiile din subordine (precum grădinițile și școlile) pentru reducerea consumului de energie din surse fosile și eficientizare energetică.

„De asemenea, accesăm fondurile pe care le pune Guvernul sau Uniunea Europeană la dispoziție pentru a face tranziția către mobilitatea electrică.

Asta înseamnă că punem stații de încărcare în mai multe parcuri publice și acum o să ne orientăm și către zona rezidențială. Merită să-ți iei o mașină electrică doar dacă ai unde să o încarci”, a explicat primarul Ciprian Ciucu.

Primarul comunei Ciugud, localitate din România care a devenit model în ceea ce înseamnă modernizarea și tehnologizarea unei comunități, a arătat că trăim în vremuri în care încălzirea globală nu mai este un mit.

„Este important să accesăm cât mai multe fonduri pentru implementarea energiilor regenerabile și toate investițiile pe care le facem să demonstrăm că sunt sustenabile energetic.

Rolul acestor întâlniri este, ca dincolo de informația pe care o culegem de la specialiști, să schimbăm opinii între noi, să stabilim legături”, a explicat și Gheorghe Damian.

Ce știu românii despre energia verde

Alexandru Zodieru, general manger al Cult Market Research, companie care efectuează cercetări de piață, a prezentat rezultatele unui studiu, realizat la comanda Freedom House România, despre nivelul de cunoaștere al românilor cu privire la eficiența energetică.

Cercetarea a arătat că eficiența energetică este asociată cu reducerea consumului de energie, diminuarea dependenței de surse externe de energie, utilizarea dispozitivelor smart și minimizarea poluării.

În plus, studiul demonstrează că sursele regenerabile de energie și eficiența energetică sunt subiecte importante pentru români, majoritatea discutând măcar ocazional pe această temă. Principala sursă de încredere este reprezenttă de site-urile de specialitate.

De asemenea, persoanele doritoare să aplice în locuința lor metode de eficientizare energetică apelează la cunoscuții care deja au implementat astfel de măsuri, pentru a afla detalii privind experiența lor.

O dezbatere despre folosirea polistirenului

Vera Marin, educator pentru studenți, copii și adulți în cadrul proiectelor implemetate de Asociația pentru Tranziție Urbană și De-A Arhitectura, a prezentat câteva dintre proiectele pe care le au în desfășurare.

„Noi am organizat câteva ateliere care au fost organizate pe formula de club. În misiunea organizației noastre construim prin educație și construcția noastră crește când copiii și adulții înțeleg și iubesc valorile mediului construit și sunt activi în comunităţile lor.

Atașamentul față de mediul care mă înconjoară și capacitatea mea de a face ceva pentru îmbunătățirea mediului în care trăiesc se leagă între ele”, a menționat Vera Marin, la eco-campul organizat la București și Ciugud de către Freedom House România și Innovation Norway.

O discuție interesantă a fost deschisă de către Mihail Ștefan, președinte al Asociației Producătorilor de Polistiren. Acesta a explicat, la eco-campul de la București, că o clădire nu are cum să respecte conceptul nZEB (nearly zero energy building) pe întreaga perioadă de folosință a sa, ci doar pentru o perioadă determinată de timp.

„Când vorbim de un concept precum nZEB, asta înseamnă că o clădire va avea zero emisii doar pentru o perioadă de timp. Dacă ar fi să vorbim de întreaga perioadă de utilizare a unei clădiri, ea nu va rămâne o clădire nZEB pe toată perioada de folosință, dar, la standardele actuale putem tinde către astfel de imobile”, a menționat Mihail Ștefan.

Numărul de prosumatori a explodat în ultimii doi ani, dar pentru ca producerea de energie verde să fie eficientă, o soluție este gruparea într-o colectivitate de producători.

Una dintre acestea este Cooperativa de energie, prima organizație de profil. Ioan Bârsan a explicat de ce investiția în sursele de energie regenerabilă este un pas important pentru o țară sau chiar și pentru o comunitate.

„Pe măsură ce a evoluat tehnologia panourilor solare, costurile au început și continuă să scadă și astfel de proiecte devin din ce în ce mai eficiente economic.

Prin investiția în surse de energie regenerabilă o țară sau o comunitate poate deveni independentă din punct de vedere energetic.

Reducerea de importuri de combustibili fosili poate spori securitate energetică. Fluctuațiile prețurilor de gaz natural nu vor mai avea un impact atât de mare precum am resimțit și în ultima perioadă”, a precizat Ioan Bârsan.

Proiectul „Alfabetizare energetică, pentru o Românie eficientă și sustenabilă. Transfer de cunoștințe și creșterea conștientizării între România și Norvegia” continuă cu Sustainable Energy Forum, pe 22 noiembrie.

Tema este una de actualitate: Tranziția de la aurul negru la energia verde. Cum modernizăm infrastructura energetică a României, pentru a accepta cât mai multe surse regenerabile.

Proiect derulat de: Freedom House România, Norsk Energi, Cult-Research, De-a Arhitectura

Cu sprijinul: Primăria Sectorului 6, Primăria comunei Ciugud

Parteneri media: PRESShub, Hotnews, RFI, Agerpres, Euractiv, Ziarul de Iași, Curs de Guvernare, Bihoreanul, Monitorul de Botoșani, Banatul Azi, ReporterIS, Vrancea24, Info Sud-Est, EcoDrive, Știri Actuale, Reporter24, Bărgău.ro, Năsăudeanul.

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!