Accidentul rutier petrecut, duminică seară, pe Bulevardul Magheru din Oradea, între o mașină și un moped, a fost provocat de o șoferiță de 70 de ani.

Potrivit Poliției Bihor, accidentul s-a petrecut la intersecția cu strada Gheorghe Doja. O orădeancă de 70 de ani, aflată la volanul unui autoturism care circula pe banda a doua, dinspre Aleea Ștrandului spre magazinul Crișul, a virat brusc la dreapta, pentru a intra pe strada Gheorghe Doja.

În acel moment, mașina a tăiat calea unui moped care rula regulamentar pe prima bandă, în aceeași direcție.

Impactul nu a mai putut fi evitat. Mopedul, condus de un bărbat de 53 de ani din Oradea, a fost lovit lateral și proiectat pe carosabil, iar șoferul a fost transportat la spital, cu mai multe răni.

Testarea cu aparatul etilotest a arătat că femeia nu consumase alcool, în timp ce mopedistului i-au fost recoltate probe biologice, pentru a se stabili dacă a consumat sau nu alcool.

Polițiștii Serviciului Rutier Bihor, sub coordonarea unui procuror, continuă cercetările, pentru a stabili gradul de vinovăție al fiecăruia dintre participanți.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!