Accidentul mortal petrecut luni pe DN19 a fost cauzat de şoferul de TIR, care nu a oprit la trecerea de pietoni şi astfel l-a izbit pe un bărbat care traversa drumul naţional pe acolo. Sunt concluziile la care au ajuns poliţiştii bihoreni după primele cercetări.
"La ora 15.05, pe DN19, în localitatea Biharia, un bărbat de 46 de ani din Uricani, judeţul Hunedoara, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă pe direcţia Satu Mare – Oradea nu a acordat prioritate de trecere unui bărbat în vârstă de 71 de ani, din comuna Diosig, care, în calitate de pieton, era angajat în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, venind din dreapta autotrenului", a precizat, la solicitarea BIHOREANULUI, comisarul-şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
În urma accidentului rutier, pietonul a suferit leziuni care i-au provocat decesul.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene – Serviciul Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor accidentului.