Polițiștii bihoreni au transmis miercuri primele concluzii ale cercetărilor făcute în cazul accidentului produs marți după-amiază pe Calea Clujului din Oradea, la intersecția cu strada Molière, în care au fost implicate patru autoturisme, iar două persoane - o femeie de 40 de ani și o fetiță de 4 ani - au ajuns la spital.

Accidentul s-a produs după ce un tânăr de 23 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism Ford Mustang pe strada Molière nu a oprit la „Stop”, lovind o altă mașină, impactul fiind urmat de un carambol.

Impact în lanț 

„Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că un tânăr, de 23 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Molière, dinspre strada Americii înspre strada Calea Clujului, la intersecția cu strada Calea Clujului, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu ar fi respectat semnificația indicatorului rutier «Oprire», ar fi pătruns în intersecție, nu ar fi acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un autoturism”, a transmis IPJ Bihor.

A fost vorba despre un Mitsubishi, condus pe Calea Clujului, dinspre strada Tileagdului înspre strada Măcieșului, de un bărbat de 36 de ani, din comuna Vârciorog.

În urma primei coliziuni, accidentul s-a transformat într-un carambol. Autoturismul Mitsubishi a fost proiectat într-un Volkswagen condus din sens opus, pe Calea Clujului, pe banda a doua de circulație, de o femeie de 40 de ani, din comuna Oșorhei.

La rândul ei, mașina femeii a fost proiectată într-un al patrulea autoturism, o Dacia Logan, care circula în aceeași direcție, pe Calea Clujului, pe banda întâi, și era condus de un bărbat de 55 de ani, din comuna Ineu, conform IPJ Bihor. 

foto: Info Trafic Bihor & Oradea

Șoferiță operată de urgență

În urma accidentului, femeia de 40 de ani, care se afla la volanul mașinii Volkswagen, și o fetiță de 4 ani, pasageră în aceeași mașină, au fost transportate la spital.

Purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic Județean Bihor, Lisa Crăiuț, a declarat, pentru BIHOREANUL, că minora a suferit un traumatism minor, iar familia a refuzat internarea, astfel că fetița a putut pleca acasă.

Femeia de 40 de ani a fost rănită mai grav. Potrivit reprezentantei spitalului, aceasta a suferit contuzie și plagă la genunchi, un traumatism cranio-cerebral minor, precum și o fractură de femur, pentru care a fost operată de urgență marți seară. Miercuri, pacienta este conștientă și cooperantă și era internată pe secția de Ortopedie.

După cum BIHOREANUL a mai scris, femeia a rămas captivă într-una dintre mașini, fiind descarcerată de pompierii militari, apoi transportată la spital de echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD.

Potrivit IPJ Bihor, toți conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au arătat că aceștia nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, „pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!