Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a transmis, miercuri seara, primele concluzii pe marginea accidentului rutier petrecut în aceeași zi la prânz în Sudrigiu, în urma căruia un autoturism a ajuns în șanț, cu șoferul încarcerat, iar un TIR s-a răsturnat de-a curmezișul pe carosabil, blocând cu orele circulația pe Drumul Național 76.

Accidentul a fost provocat, spun polițiștii, de șoferul autoturismului, care a intrat pe contrasens.

„Miercuri, 3 august a.c., în jurul orei 12.45, pe D.N. 76, în afara localității bihorene Sudrigiu, un bărbat de 31 de ani, din comuna  Baciu, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Beiuș-Ștei, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autocamion condus regulamentar din sens opus, de un bărbat de 36 de ani”, a transmis agentul șef Ioana Lascău, ofițer de presă al IPJ Bihor. 

În urma accidentului, șoferul autoturismului a trebuit descarcerat de pompieri, acesta suferind multiple leziuni și fiind transportat la spital. Șoferul autocamionului a suferit leziuni ușoare. 

Din TIR-ul răsturnat pe șosea a căzut și o bună parte din încărcătură, și anume baxuri cu sucuri, se pare chiar de la European Drinks, fabrică lângă care s-a petrecut accidentul. 

Din cauza accidentului, circulația a fost blocată până în jurul orei 18 în acea zonă a DN76, șoferii fiind dirijați de polițiști pe rute ocolitoare.

Cercetările sunt continuate de Polițiștii Biroului Rutier Beiuș.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!