După prima săptămână de controale printre gunoaiele aruncate de orădeni, concluziile trase de Primăria Oradea nu sunt defel elogioase: din pubelele maro verificate, în care ar trebui să fie doar deşeuri biodegradabile, aproape jumătate au avut şi alte tipuri de gunoaie.

Nici sacii galbeni, pentru deşeuri reciclabile, nu sunt prea „curaţi”, o treime din cei verificaţi având şi gunoaie „nepermise”.

Reciclabile contaminate

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Primărie, în perioada 25-29 octombrie, echipa mixtă formată din reprezentanţi ai Direcţiei Tehnice, respectiv ai companiilor RER Vest şi Eco Bihor a făcut controale pe străzile Moscovei, Îngustă, George Barițiu, Regizor Mircea Popescu, Academiei, Ion Vidu, Crișan, Cloșca și Horea.

Dintr-un total de 252 de locatari de pe străzile respective, 135 au scos sacii galbeni sau pubelele destinate deşeurilor reciclabile (PET-uri, hârtii, cartoane, doze de metal, pungi, folii etc.). Dintre cei 135, un număr de 55 de orădeni nu au respectat regula colectării separate.

„Au fost identificate deșeuri neconforme la un număr de 55 de generatori de deșeuri. În aceste situații, deșeul reciclabil a fost contaminat cu alte fracții – de cele mai multe ori cu resturi de mâncare, deșeuri vegetale, tampoane, măști, deșeuri voluminoase, textile, pungi și ambalaje contaminate cu sânge etc.”, a transmis Primăria.

Măştile, doar în pubelele negre

Tot săptămâna trecută, pe străzile vizate, 101 orădeni au scos în stradă pubelele maro, iar 69 dintre ei nu au respectat regula şi, în loc să arunce în aceste recipiente exclusiv resturi biodegradabile (coji de fructe şi legume, resturi alimentare ori vegetale) au pus şi alte gunoaie. „În aceste cazuri, deșeul biodegradabil a fost contaminat cu alte fracții – de cele mai multe ori cu sticle și recipienți din plastic și aluminiu, tampoane, măști, textile, pungi și ambalaje din hârtie / carton  contaminate cu sânge și cu alte produse alimentare etc.”, a transmis Primăria.

Locul măştilor uzate este în pubelele negre, cu deşeuri reziduale, neputând fi reciclate tocmai pentru că ele prezintă un risc de contaminare.

Avertismente de la Poliţia Locală

În cazul pubelelor şi sacilor cu conţinut neconform, echipa de control a lipit un autocolant care anunţă proprietarul că nu a respectat colectarea separată şi că RER Vest nu va ridica deşeurile.

„Conținutul recipientului a fost încadrat automat ca deşeu rezidual, recipientul nefiind golit de către operatorul serviciului public de salubrizare, fiind lăsat pe amplasament și colectat la o dată ulterioară, conform graficului de colectare a deșeurilor reziduale, aplicându-se tariful aferent acestui tip de deșeu”, a explicat municipalitatea.

În plus, 71 de orădeni au primit avertismente de la Poliţia Locală, iar dacă vor continua să nu respecte colectarea selectivă, vor primi şi amendă.

Saci galbeni „incognito”

Numărul avertismentelor date este mai mic decât al sacilor galbeni neconformi, pentru că Poliţia Locală nu a putut identifica toţi proprietarii sacilor galbeni, scoşi în faţa curţilor comune. Primăria spune că pe viitor ar putea amenda toţi colocatarii, pentru greşeala unuia.

„Întrucât pe fracţia de deșeu reciclabil precolectat în saci galbeni de către utilizatorii serviciului de salubrizare menajeră din curţile comune, Primăria Oradea a constatat că nu se pot identifica generatorii deșeurilor contaminate, pentru a evita pe viitor sancționarea contravențională a tuturor coproprietarilor de imobil, locatarii sunt rugați să menţioneze pe sac, cu un marker sau cu pix, numărul apartamentului unde a fost generat deșeul. S-a solicitat operatorului de salubritate să analizeze această disfuncționalitate în prestarea acestui serviciu de colectare a deșeului reciclabil în saci și să găsească soluții”, a precizat Adina Popa, director adjunct al Direcţiei Tehnice din Primăria Oradea.

Cât sunt amenzile

Controalele demarate de Primărie vor fi permanente în Oradea. În plus, odată cu verificarea, echipa de control distribuie şi un material informativ despre colectarea separată.

„Primăria Oradea dorește să mulțumească tuturor utilizatorilor serviciului de salubrizare menajeră care au aplicat corect regulile de colectare selectivă și apreciază efortul acestora de a precolecta corect. Totodată, atragem atenția locuitorilor asupra faptului că toate categoriile de utilizatori ai serviciului de salubrizare, persoane fizice, asociaţii de locatari, agenţi economici, instituțiile publice au obligaţia, în conformitate cu Regulamentul serviciului de salubrizare al Municipiului Oradea aprobat prin HCL nr. 861 din 29 octombrie 2020, să precolecteze separat deșeurile pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităților lucrative pe care le desfășoară, în recipientele distinct inscripționate asigurate de operatorul serviciului”, a precizat şi viceprimarul Marcel Dragoș.

Cei care nu respectă HCL 861 riscă amenzi între 300 şi 500 de lei (persoane fizice), respectiv între 1.000 şi 1.500 de lei (persoane juridice).

Ghidul de colectare separată a deşeurilor poate fi consultat şi pe site-ul RER Vest.

Cine a respectat colectarea separată

Primăria Oradea a transmis şi adresele unde deşeurile au fost precolectate corect de orădeni.

La controlul deşeurilor reciclabile, au respectat regulile locuitorii imobilelor din strada Moscovei nr. 4, nr. 10, nr. 18; str. Horea nr. 3, nr. 7, nr. 8A, nr. 9, nr. 11, nr. 18, nr. 24, nr. 32, nr. 34, nr. 35, nr. 37, nr. 38, nr. 38A, nr. 39; str. Cloşca nr. 10, nr. 11, nr. 11 A şi B, nr. 12, nr. 14, nr. 14C, nr. 14 D, nr.17, nr. 41, nr. 57, nr. 59, nr. 61, nr. 64, nr. 67; str. Crişan nr. 2, nr. 3, nr. 5A, nr. 9, nr. 13, nr. 18, nr. 24 C și D, nr. 27, nr. 29 şi 29A, nr. 32, nr. 34, nr. 42, nr. 47;  str. Ion Vidu nr. 4, nr. 7, nr. 9, nr. 11, nr. 21, nr. 25, nr. 29, nr. 30, nr. 31, nr. 37; str. Szigligeti Ede nr. 5, nr. 8, nr. 9, nr. 13, nr. 15, nr. 16, nr.19, nr.21, nr. 24; strada Ady Endre nr. 47, nr. 51, nr. 55, nr. 57, nr. 58, nr. 59 şi 59A, nr. 60, nr. 68, nr. 69, nr. 70, nr. 71, nr. 72, nr. 74, nr. 76, nr. 80.

Deșeul biodegradabil a fost precolectat corect de către utilizatorii din imobilele din strada Ion Vidu nr. 4, nr. 11, nr. 21, nr. 31, nr. 33; strada Crişan nr. 5A, nr. 9, nr. 13 , nr. 17, nr. 18, nr. 25, nr. 29 şi 29A, nr. 40, nr. 42; strada Cloşca  nr. 6, nr. 14, nr. 16, nr. 18, nr. 36, nr. 39, nr. 60A, strada Horea nr. 5, nr. 11A, nr. 44, nr. 63, strada Moscovei nr. 18, nr. 22, nr. 26, nr. 28, strada Academiei nr. 8, strada Îngustă nr.1.