Noul cod de procedură civilă este mult mai strict faţă de cel vechi cu privire la modalitatea în care se pot propune probe în procesul civil, probe care pot fi înscrisuri, martori, expertize, interogatorii sau cercetare la faţa locului.

Conform articolului 254 din Noul cod de procedură civilă, probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare.

În ambele situaţii părţile trebuie să arate expres ce probe doresc să le fie încuviinţate de către instanţă, să arate ce vor să dovedească cu acele probe, să indice obiectivele de expertiză, precum şi adresa martorilor.

Dacă reclamantul nu indică probele prin cererea de chemare în judecată, iar pârâtul prin întâmpinarea pe care trebuie să o depună în termen de 25 de zile de la data primirii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant, aceştia nu vor mai putea propune probe, riscând să piardă procesul.

Codul prevede însă anumite situaţii în care probele pot fi propuse şi ulterior. Astfel, se vor mai putea propune probe atunci când: 1. necesitatea probei rezultă din modificarea cererii; 2. nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească şi partea nu o putea prevedea; 3. partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute; 4. administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii; 5. există acordul expres al tuturor părţilor.

În aceste situaţii partea adversă are dreptul la proba contrară numai asupra aceluiaşi aspect pentru care s-a încuviinţat proba invocată. Pentru a nu se pronunţa hotărâri injuste, legea de procedură lasă şi posibilitatea judecătorului să dispună probe dacă părţile nu au fost diligente.

Astfel, conform codului, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.

Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.