La iniţiativa Centrului de Tineret „The Spot”, susţinut de Asociaţia Parteneriat pentru Educaţie şi de companiile orădene, trei absolvenţi de clasa a VIII-a din Oradea şi-au filmat mărturiile despre cum se simt în această perioadă, când pandemia de Covid-19 i-a obligat să stea acasă.

Cu zece zile înainte de primul examen important din viaţa lor, Evaluarea Naţională, elevii spun că izolarea din pricina pandemiei i-a ajutat să se pregătească mai mult.

„Carantina mi-a dat mai mult timp să mă focusez pe materiile pentru examen. Într-un fel de ironie, închiderea în casă m-a ajutat să excelez la matematică şi limba română, şi în acelaşi timp cursurile online au decurs OK. Poate se pot îmbunătăţi unele lucruri, dar şcoala online e o noutate pentru toată lumea”, a spus Marcu Băcilă.

Acesta a observat însă că de avantajele lecţiilor online au putut profita doar elevii care au calculator sau conexiune la internet, în timp ce şcolarii mai puţin norocoşi au rămas în urmă.

Maria Lunca a mărturisit la rându-i că în ultimele luni a reuşit să se concentreze pe materiile de examen, fără a mai fi nevoită să se pregătească intens şi la alte materii. În schimb, adolescenta recunoaşte că orele online nu sunt la fel de eficiente precum cele de la şcoală: „Nu e totuna să fii faţă în faţă cu profesorul care îţi explică sau să îl vezi prin intermediul unui ecran”.

Recunoscând că sunt stresaţi din cauza examenului, tinerii mărturisesc şi că sunt întristaţi de faptul că au fost privaţi de micile bucurii din această perioadă: cursul festiv de la absolvirea gimnaziului şi banchetul.

„Noi nu mai avem banchet, ultimul clopoţel, culoarea clasei, serenadă, sunt multe lucruri care ni se iau şi n-o să se mai repete niciodată. Înţeleg că problemele noastre nu sunt aşa importante comparativ cu ale atâtor persoane care au murit, dar pentru noi asta însemna un final de clasă a VIII-a perfect. Pe lângă stresul examenelor, aveam bucuriile. Dar acum avem doar examenul”, a spus Ştefania Crişan.

Centrul de educaţie integrată pentru tineret "The Spot", coordonat de profesoara Delia Mela, este un centru de dezvoltare pentru tineret centrat pe educaţie integrată şi care îşi propune să dezvolte abilităţile formale şi non-formale ale tinerilor oraşului, cu ajutorul unor module educaţionale centrate atât pe nevoile lor, cât şi pe nevoile pieţei muncii, indicate de companiile orădene.