În data de 15 februarie, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis o excepție de neconstituționalitate cu privire la Ordonanța de urgență din anul 2020 prin care s-a „legiferat” posibilitatea Guvernului de a dispune obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise.

Nu voi analiza aici nici motivul pentru care prevederea a fost declarată neconstituțională - a fost un „viciu de procedură” - și nici atitudinea surprinzătoare a judecătorilor Curții, ce se circumscrie celebrei zicale „după război, mulți viteji se arată”. Este important, însă, să se cunoască efectele concrete ale acestei decizii, mai ales că mai multe personaje cu greutate în lumea Dreptului au emis pe acest subiect teorii care nu au legătură cu realitatea juridică.

În primul rând, în mod corect se afirmă în spațiul public că efectele deciziei se vor produce numai după motivarea acesteia și publicarea în Monitorul Oficial, moment de la care va deveni obligatorie; ca atare, până atunci se mai pot, teoretic, aplica amenzi pentru lipsa măștii în exterior.

În al doilea rând, însă, din momentul publicării, efectele deciziei vor fi retroactive și, practic, vor șterge într-o secundă toate sancțiunile aplicate până în acel moment, indiferent dacă sancțiunile respective au fost contestate sau nu! Nu vor putea să își recupereze banii plătiți doar cei care au achitat voluntar amenda sau au fost executați silit, iar procedura de contestare s-a finalizat sau nu a fost declanșată.

Aceasta, deoarece, potrivit chiar Constituției României, legea se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Întrucât Curtea Constituțională a stabilit că o decizie a Curții prin care se declară neconstituțională o normă de drept penal are efect de dezincriminare, iar Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede că dreptul penal se aplică direct în materie contravențională, înseamnă că legea „modificată” prin decizia CCR se va aplica retroactiv, deci se va considera că aceste fapte nu au fost niciodată contravenții.

Practic, este exact situația contravențiilor din starea de urgență, declarate neconstituționale prin celebra Decizie nr. 152 din 6 mai 2020 a Curții Constituționale.

Pentru a nu exista probleme, cel mai bine ar fi ca Guvernul sau Parlamentul să emită o normă de „amnistie” a acestor amenzi. Din păcate, însă, data trecută nu a făcut-o, astfel că în practică totul este posibil, mai ales când statul are nevoie disperată de bani.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!