Orădeanca Brigitta Balogh a lansat recent prima piesă compusă în întregime de ea. Piesa "Invizibilă" are şi un videoclip, regizat de Dan Petcan, care prezintă o poveste cutremurătoare.

"Cand eram copii si ne gandeam ce super putere am vrea sa avem, sa zburam, sa ne intoarcem in timp, adesea ne-am dorit sa fim invizibili. Ce tare ar fi, sa nu ne vada nimeni, sa facem tot ce nu puteam face pana atunci. Dar dupa ce crestem, ne maturizam, ne definim caracterele, incercam sa ne afirmam si sa ne indeplinim visele, insa ne dam, de fapt, seama ca ultimul lucru pe care ni-l dorim este sa fim invizibili. Sa fim trecuti cu vederea, sa nu contam, doar sa existam... Ce super putere!", a spus Brighi.

Videoclipul este regizat de Dan Petcan şi transmite, prin imagini, tristeţe, disperare şi dorinţă de evadare. "Am incercat sa intru in pielea personajului si am vrut sa transmit realitatea acestei povesti mizere care, din pacate, este lumea intreaga a unor femei. Mereu m-a preocupat subiectul acesta, de trafic de persoane, si am stiut ca va veni un moment in cariera mea in care voi putea deschide, prin muzica, acest subiect", adauga Brighi.

Noul single al Brigittei Balogh este orchestrat tot de un orădean, Gabriel Băruţa. La mai puţin de o lună de la lansare, videoclipul orădencei a adunat peste 600.000 de vizualizări pe Youtube.