Primăria Oradea ar putea organiza anual câte un concurs de arhitectură pentru proiectele publice, astfel încât să poată alege dintre mai multe soluții propuse de specialiști.

Primarul Florin Birta și-a asumat această promisiune miercuri, în cadrul unei dezbateri despre viitorul orașului, organizate în cadrul Festivalului Școlilor de Arhitectură (FAST).

O promisiune pentru arhitecți

Dezbaterea „Cine decide viitorul orașului?”, organizată miercuri în sala mare a Primăriei Oradea la inițiativa Ordinului Arhitecților Bihor, a reunit reprezentanți ai administrației locale, ai mediului universitar, arhitecți și constructori, care au discutat despre transformările prin care a trecut orașul și despre cum ar trebui să se dezvolte în următorii 25 de ani.

Una dintre cele mai concrete propuneri a venit după ce primarul Florin Birta a fost întrebat de studenți dacă municipalitatea ar putea organiza în fiecare an cel puțin un concurs de soluții de arhitectură sau urbanism. Ideea a fost susținută și de președintele Ordinului Arhitecților din România, Ștefan Bâlici, care a pledat pentru alegerea proiectelor publice în funcție de calitatea soluțiilor, nu doar de costuri, și pentru oferirea unor oportunități arhitecților tineri.

Birta s-a declarat de acord, deși a recunoscut că experiența sa cu asemenea concursuri nu a fost întotdeauna una fericită. „În 2020, am ajuns primar al municipiului Oradea și m-am confruntat atunci cu o mare problemă. În Piața Independenței trebuia implementat un proiect câștigat în urma unui concurs de arhitectură, dar care era contestat foarte mult de orădeni. Erau niște țepe în Piața Independenței, așa se spunea atunci”, a amintit edilul.

Acesta a explicat că una dintre primele sale decizii ca primar a fost anularea implementării proiectului respectiv. Ulterior, municipalitatea a organizat o consultare publică, în care orădenii au putut alege dintre primele cinci proiecte participante la concurs, iar soluția preferată a fost alta decât cea cu „țepelor” (foto).

„Atunci a fost o chestiune care n-a ieșit foarte bine în urma unui concurs de arhitectură, dar eu chiar îmi doresc să facem astfel de lucruri. Am putea lua chiar ca pe o promisiune ca, o dată pe an, să gândim un proiecțel, nu neapărat o investiție foarte mare, să începem cu proiecte mici, să facem un concurs de arhitectură în cadrul proiectelor pe care le implementează municipiul Oradea, în colaborare cu Ordinul Arhitecților”, a spus Birta.

Ștefan Bâlici a salutat angajamentul și a subliniat că un singur concurs cu un rezultat controversat nu este reprezentativ, existând numeroase exemple de concursuri reușite în țară.

Președintele OAR a sugerat ca primul pas să fie făcut chiar la pregătirea bugetului local pentru 2027, când municipalitatea și Ordinul Arhitecților ar putea identifica o investiție care să fie realizată în urma unui concurs de soluții.

Oradea, la ora bilanțului

Dincolo de această promisiune, dezbaterea moderată de arhitectul Daniel Panait, președintele OAR Bihor, a adus în discuție și felul în care Oradea s-a schimbat în ultimele două decenii, dar și riscurile unei dezvoltări accelerate.

Primarul Florin Birta a apreciat că cea mai importantă schimbare a fost trecerea de la investiții punctuale, precum reabilitarea unor clădiri sau străzi, la o viziune integrată asupra dezvoltării orașului. Edilul a recunoscut însă că mai sunt multe de făcut, în special în cartiere, care ar trebui să beneficieze de investiții asemănătoare celor realizate în zona centrală.

În schimb, președintele Ordinului Arhitecților din România a atras atenția că Oradea a ajuns într-o etapă în care nu mai este suficient doar să construiască, ci ar trebui să evalueze și efectele investițiilor realizate. „Oradea a trecut de etapa asta și chiar cred că e momentul în care merită făcut un bilanț pe baza unor analize serioase, ca să vedem ce a fost bine și ce n-a fost atât de bine”, a spus Ștefan Bâlici (foto).

O altă problemă semnalată a fost implicarea redusă a cetățenilor în deciziile privind dezvoltarea orașului. Directorul Visit Oradea, Alexandru Chira, a apreciat că administrația locală a fost principala locomotivă a transformărilor, dar că dialogul civic nu este încă suficient de puternic.

Orașul viitorului

Discuțiile au vizat și viitorul patrimoniului arhitectural, precum și modul în care Oradea poate deveni tot mai atractivă pentru turiști fără să-și piardă autenticitatea. Chira a vorbit despre necesitatea valorificării clădirilor istorice prin evenimente culturale și expoziții, dând ca exemplu fostul cinematograf din Palatul Vulturul Negru, folosit pentru activități în cadrul FAST, deși încă așteaptă reabilitarea. Tot el a anunțat intenția Oradea Heritage de a realiza, împreună cu Facultatea de Construcții, un proiect de scanare digitală a patrimoniului construit al orașului.

Arhitectul Ernest Pafka a remarcat că restaurarea monumentelor istorice a făcut ca orădenii să redescopere clădiri și spații valoroase, în timp ce constructorul Cristian Erbașu (foto), directorul general firmei Construcții Erbașu, prezent și el la dezbatere, a insistat asupra schimbărilor care vor influența locuințele viitorului: eficiența energetică, sustenabilitatea, reciclarea materialelor și noi moduri de locuire. Erbașu a criticat și subevaluarea proiectării, apreciind că economiile făcute în această etapă pot afecta calitatea unei construcții și pot genera probleme greu de corectat ulterior.

Reprezentanții Universității din Oradea, mai precis rectorul Constantin Bungău și decana Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură, Marcela Prada, au subliniat importanța educației și a colaborării dintre arhitecți, ingineri și ceilalți specialiști implicați în proiectarea clădirilor.

Cum rămâne cu strada Universității?

Întrebat cum și-ar dori să arate Oradea în 2050, primarul Florin Birta a spus că principala sa dorință este ca orașul să ofere suficiente oportunități pentru ca tinerii să rămână aici.

El a insistat asupra necesității atragerii de investitori, dezvoltării universității și extinderii dezvoltării spre localitățile din jur. „Oradea trebuie să se dezvolte metropolitan, nu să avem localități-dormitor și doar orașul să fie dezvoltat”, a spus edilul.

Tot în cadrul întâlnirii, Birta a fost întrebat despre dezvoltarea campusului universitar și reorganizarea circulației în zona străzilor Universității și Armatei Române. Primarul a afirmat că viitoarele investiții vor trebui stabilite prin dialog cu Universitatea, dar că realizarea lor va depinde de identificarea finanțării.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!