Administrația Națională de Meteorologie a publicat luni estimarea valorilor termice și a precipitațiilor pentru următoarele două săptămâni, adică în perioada 8-21 septembrie. Pentru Crișana, regiune din care face parte și județul Bihor, meteorologii anunță un început de interval cu vreme caldă, urmat de răcoriri și ploi temporare.

Săptămâna aceasta, maximele se vor situa între 25 și 30 de grade, iar din 11 septembrie va fi simțită o ușoară scădere a valorilor.

“Ulterior se poate observa o scădere a temperaturilor de pe parcursul zilei, astfel încât, la finalul celei de-a doua săptămâni se va atinge valoarea medie de 24 de grade”, precizează reprezentanții ANM.

Temperaturile minime vor scădea în primele zile, iar în data de 11 septembrie se va observare o creștere până la aproximativ 17 grade. În a doua jumătate a acestui interval, media temperaturilor nocturne va scădea treptat spre 11-12 grade.

Ploile vor fi local mai însemnate cantitativ în prima săptămână, urmând ca în a doua parte vremea să devină mai stabilă.

Vezi mai jos cum va fi vremea pe fiecare regiune în parte!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!