Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor, până în 16 aprilie.

În Crișana, regiune din care face parte și județul Bihor, vremea va fi deosebit de rece de marți, 4 aprilie, până joi, 6 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de numai 4 grade, apoi se va încălzi treptat până la valori de 11...13 grade.

„Spre mijlocul lunii sunt posibile valori mai ridicate, apropiate de normele climatologice, spre o medie regională de 17- 18 grade. Evoluția temperaturilor minime va fi asemănătoare, respectiv o medie a acestora ușor negativă în perioada 4 - 8 aprilie, apoi o creștere ușoară până la 3 - 4 grade”, arată ANM.

Temporar vor fi precipitații în perioada 3-7 aprilie (când vor fi mixte – ploaie, lapoviță și ninsoare), iar pe arii mai restrânse și în restul intervalului, cu o probabilitate mai ridicată în jurul datei de 10 aprilie.

Și la munte, vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece în perioada 4 - 8 aprilie, când media zilnică a temperaturilor maxime va fi de -2 - 0 grade, iar în timpul nopților vor fi minime, în general de -6, -4 grade.

Ulterior se va încălzi ușor, însă valori termice mai ridicate sunt estimate abia spre mijlocul lunii aprilie, când media temperaturilor maxime va ajunge la 6 grade, iar ale celor minime spre 0 grade.

Temporar se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a intervalului, dar cu o probabilitate mai ridicată în perioada 3 – 7 aprilie, când vor fi și cantități de apă însemnate (vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă) și în zilele de 10, 11 și 12 aprilie, au mai transmis meteorologii.

Vezi mai jos vremea în toată țara, pe regiuni!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!