Cabinetul Rodibria Gimnastică Vojta, din cartierul West Residence, oferă pacienților de toate vârstele soluții eficiente pentru recuperare și libertate de mișcare. Terapia Vojta, aplicată prin programe personalizate, este utilizată pentru corectarea și reducerea durerilor de coloană și afecțiunilor neurologice.

Cabinetul a fost înființat în 2019 și este deținut de terapeuta Rodica Chirilă, care practică terapia Vojta, potrivită atât pentru bebeluși, cât și pentru adulți. Metoda este folosită pentru corectarea posturii, reducerea durerilor de spate și recuperarea în afecțiuni neurologice, prin exerciții adaptate pentru fiecare pacient.

Terapia stimulează nouă puncte specifice din corp, determinând astfel reacții reflexe care ajută la reînvățarea mișcărilor corecte.

O ședință se desfășoară cu pacientul întins pe masa de terapie, iar specialista activează aceste puncte prin tehnici de apăsare a corpului. În timpul evaluării, persoana tratată trebuie să stea în picioare, pentru a se putea observa postura și modul în care aceasta se mișcă.

„Este necesar ca pacienții să fie îmbrăcați în haine de sport, iar spatele să le fie liber, pentru a se putea vedea postura”, a explicat Rodica Chirilă.

Terapia poate fi aplicată copiilor începând de la vârsta de 10 zile. Este recomandată în special în cazul bebelușilor care nu-și pot ridica sau controla capul, fie din cauza unor afecțiuni, fie din alte motive.

Această metodă este folosită, de asemenea, și în tratarea afecțiunilor neurologice precum paralizia cerebrală, paraliziile periferice sau problemele de coordonare, ajutând copiii să deprindă mișcări esențiale, cum ar fi mersul de-a bușilea sau ridicatul în picioare.

„Vin copii care nu-și ridică capul de jos. Pe la trei luni ar trebui să-și ridice capul, să și-l întoarcă într-o parte și în alta. Unii vin și doar stau. Pentru că nu i-au pus părinții, pentru că suferă de hipotonie musculară sau din alte cauze. Vin, fac terapia și se fac bine”, a spus terapeuta.

În plus, terapia Vojta poate fi practicată și de adulții cu vârsta de până la 90 de ani, fiind indicată mai ales în cazul herniilor de disc, durerilor de spate, scoliozei sau altor afecțiuni ale coloanei.

„După ședință se fac măsurători și se observă o extensie a coloanei cu 1 centimetru. Terapia Vojta decomprimă corpul, lungind astfel coloana și eliberând hernia dintre discuri”, a mai adăugat reprezentanta cabinetului.

Terapia mai este utilizată și în recuperarea post-traumatică sau în boli neurologice, unde poate contribui la îmbunătățirea mersului și a controlului muscular.

„Cu terapia Vojta, organismul ar trebui să reacționeze. La copiii mici, de exemplu, picioarele se ridică la 90 de grade. Sunt și adulți cărora li se întâmplă asta, dar sunt mai puțini”, a transmis Chirilă.

O ședință de terapie durează aproximativ 20 de minute și costă 150 de lei, iar fiecărui pacient i se stabilește un program personalizat, în funcție de diagnosticul și nevoile sale. În luna martie, doritorii vor beneficia de o reducere, astfel că o ședință va costa 100 de lei.

Situat în Oradea, pe strada Ceyrat nr. 35B bl. WR7 la parter, ap. S3, cabinetul Rodibria Gimnastică Vojta oferă și servicii cu aparate moderne, care permit realizarea unor tratamente complexe și individualizate: drenaj limfatic, utilizat pentru eliminarea toxinelor, și terapia Tecar, care reduce inflamația și relaxează musculatura.

De asemenea, aparatul Deep Oscilation scade durerea și reface țesuturile, fiind potrivit inclusiv pentru persoanele aflate după operații sau cu implanturi metalice, iar terapia cu șoc „Shock Wave” este folosită în afecțiuni precum pinteni calcaneeni, fasciita plantară sau durerile articulare cronice.

Programările se pot face la numărul de telefon 0745-537.119, de luni până vineri între orele 10.00-20.00 și sâmbăta în intervalul orar 9.00-13.00. Mai multe informații pot fi aflate pe site-ul cabinetului, www.rodibria.ro, și pe pagina de Facebook a acestuia.

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!