În perioada 6-10 iunie, la Hotel Padiş din Băile Felix se desfăşoară ediţia din acest an a tradiţionalului concurs open internaţional de şah dotat cu Cupa Felix.

Competiţia, organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, Asociaţia Judeţeană de Şah Bihor (preşedinte maestru FIDE Dan Raţ) şi Universitatea Agora Oradea este una dintre cele mai longevive competiţii sportive din judeţ, dar şi din ţară, ajungând în acest an la ediţia cu numărul 29.

Organizatorii aşteaptă să participe peste 100 de concurenţi. Printre cei care şi-au anunţat primii prezenţa se numără şahişti din România, Canada, Ungaria şi Germania. Între aceştia se află şi trei maeştri internaţionali, trei maeştri şi trei maeştri FIDE.

Sistemul de desfăşurare al turneului este cel elveţian, urmând a se juca pe durata a şapte runde, timpul de joc fiind de 90 de minute (pentru 40 de mutări) de jucător, plus câte 30 de minute (KO).

Arbitrul principal al turneului este arbitrul internaţional orădean Ioan Fleisz, cel care a fost implicat în organizarea primei ediţii a Cupei Felix, desfăşurată în anul 1981.

Fondul total de premii este de 4.500 lei, urmând ca învingătorul turneului să primească suma de 1.000 lei.

Pe parcursul întrecerilor, organizatorii preconizează însă şi un turneu de şah blitz, care să aibă loc pe marginea unei piscine a hotelului, sâmbătă şi duminică, cu începere de la ora 21, iar luni va avea loc un alt turneu de şah blitz, programat însă în cursul dimineţii.