Sala de Sport a Universtăţii găzduieşte în scest sfârşit de săptămână întrecerile celei de-a V-a ediţii a Cupei Internaţionale de Vară. În organizarea Federaţiei Române de Taekwondo, a cluburilor orădene CS King Do şi Royal Kwon şi a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor, competiţia se adresează atât copiilor, cât şi juniorilor şi seniorilor.

Sunt prezente la start 18 cluburi din România, Ungaria şi Slovacia. 206 sportivii, dintre care 99 de copii, 62 de juniori şi 44 seniori se întrec la 5 probe, luptă, tull, spargeri de forţă, tehnici speciale şi luptă tradiţională, atât la individual, cât şi pe echipe, feminin şi masculin.

Oradea participă cu toate cluburile. Întrecerile au loc în fiecare zi, vineri, sâmbătă şi duminică, începând cu ora 8.30. Deschiderea oficială a competiţiei este programată sâmbătă, de la ora 15.30.

Competiţia a reunit şi 22 de arbitri, proveniţi din toate cele trei ţări participante, România, Ungaria şi Slovacia.