Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, şi competiţiile sportive au un specific de sezon. Baza Sportivă Tineretului, din incinta LPS Bihorul, va găzdui în zilele de 18 şi 19 decembrie o ediţie a turneului de fotbal dotat cu Cupa Porcului.

Aşa cum îi spune şi numele, competiţia va avea ca premiu pentru echipa câştigătoare... un porc. În concurs se pot înscrie atât jucătorii amatori, cât şi cei legitimaţi.

Înscrierile se fac până marţi, 17 decembrie, la Baza Tineretului sau la numărul de telefon 0729/351.276.

Pe lângă premiul cel mare, un porc sau echivalentul său în lei, organizatorii vor mai oferi cupe, diplome şi trofee individuale pentru cel mai bun jucător şi cel mai bun portar.