Pe o vreme rece, cu un vânt tăios ce aduna nori de primăvăratecă furtună, Cupa Presei la Pescuit Sportiv 2014 s-a bucurat de prezenţa a 11 concurenţi, reprezentanţi ai 6 redacţii din presa scrisă şi online, susţinuţi de cam tot atâţia chibiţi, şi ei jurnalişti, dar fără pretenţii de pescari.

Premianţii

Concursul a avut loc, sâmbără, 31 mai, în intervalul 9-13:00, pe lacul de pescuit sportiv şi de agrement administrat de Asociaţia Pescarilor şi Vânătorilor „Valea Barcăului", bine populat cu exemplare frumoase de crap, amur, somn şi caras, şi s-a derulat într-o singură manşă de pescuit staţionar.

Fiecare participant a concurat individual pentru premiile puse în joc de organizatorii din acest an ai manifestării, Asociaţia Ecologistă „Ecobiectiv" din Oradea, reprezentată de Ovidiu Pascu şi Sorin Sotoc, redacţiile înscrise având astfel posibilitatea adjudecării mai multor premii.

Cei mai norocoşi dintre jurnalişti au reuşit să scoată la aer peste 40 de kilograme de peşte, în vreme ce alţii s-a limitat doar la... poveşti pescăreşti. Cupa Presei a fost câştigată de Szatmári Tiberiu, de la site-ul „Informaţia de Bihor", cu 11,9 kilograme de peşti strânşi în juvelnic, dar care era cât pe ce să fie detronat de pescăriţa Simona Albinaru de la „Jurnal bihorean", care a prins „doar" 11,36 kg, asigurându-şi astfel cel de-al doilea loc pe podium.

Locul III i-a revenit lui Vasilică Ichim (site-ul „Oradea Press"), care a fraierit 3,34 kg. de peşti şi peştioaice să i se agaţe în cârlig. Premiul Special pus la bătaie pentru cel mai mare peşte prins în concurs a fost adjudecat tot de Simona Albinaru, o prezenţă deja obişnuită printre premiaţii din ultimii zece ani ai Cupei Presei, care în acest an a prins un crap ce a tras nu mai puţin de 1,58 kg. la cântar.

Premiile au constat în ustensile şi accesorii pentru pescuit, momeli, diplome şi cupe.

Pescuit sportiv

Prima ediţie a concursului Cupa Presei la Pescuit Sportiv s-a consumat în luna mai a anului 2000, pe lacurile de pescuit sportiv ale Pro Acva Cefa, promovând încă de la debut conceptul european „Catch and release!" (Prinde şi eliberează!). De atunci, în fiecare lună a lui Florar manifestarea a atras tot mai mulţi jurnalişti dornici să îşi arate talentele de pescari, devenind în timp o tradiţie pentru întreaga breaslă a jurnaliştilor bihoreni amatori de o partidă de relaxare în mijlocul naturii.

Manifestarea din acest an a fost susţinută financiar de sponsorii principali „Constructorul Sălard" şi AVP „Valea Barcăului", care au pus la bătaie nu doar lacul ticsit cu peşte şi premiile, oferind după concurs tuturor celor prezenţi o petrecere câmpenească garnisită cu un gustos bab gulyas, stropit din plin cu vin de Sântimreu.

Cupa Presei la Pescuit Sportiv 2014 s-a bucurat şi de aportul sponsorilor consacraţi din ultimii ani ai acestui concurs de pescuit sportiv, Asociaţia de Pescuit Sportiv „Carp Fan", firma orădeană de articole de pescuit „Fir Întins" şi firma „Autograf Marghita".