Colectarea gratuită a deşeurilor voluminoase s-a încheiat în jumătatea de oraş situată pe malul drept al Crişului, astfel că, din această săptămână, curăţenia generală de primăvară se mută pe malul stâng.

În toate punctele de colectare, operatorul licenţiat de salubritate a amplasat containere de 8, respectiv de 22 metri cubi, pentru ca orădenii să nu lase gunoaiele pe jos şi să îngreuneze strângerea lor.

Din 26 martie până pe 9 aprilie, orădenii vor putea scăpa de deşeurile voluminoase (piese de mobilier, geamuri, uşi, mochete, biciclete) lăsându-le în containerele amplasate lângă Liceul Don Orione, pe străzile Matei Basarab (la Stadionul Tineretului), Nicolae Olahus şi la intersecţiile Barcăului-Zărandului, Xenopol-Şt.O.Iosif-Fluieraşului, Barcăului-Meşteşugarilor, Aviatorilor-Nicolae Bolcaş, Bradului-Cuza Vodă, O.Goga-Abatorului şi O.Goga-Calea Aradului, Tuberozelor-Sulyok Istvan, Mihai Viteazu-Kogălniceanu, Piaţa Cetăţii-Sucevei, Sextil Puşcariu-Beiuşului, Liszt Ferencz-Leonardo da Vinci, Seleuşului-Războieni, Muntele Găina-Războieni, Almaşului-Banatului, Ciobanilor-Gutenberg, Maramureşului-Rădăuţilor şi Dragoş Vodă-Barierei. Nu se colectează, însă, deşeurile rezultate din construcţii ori cele electrice, electronice sau electrocasnice.