Toamna vine cu treburi în plus pentru orădenii care locuiesc la case sau au în grijă spații verzi. Frunzele căzute, crengile tăiate și resturile vegetale adunate în urma curățeniei din curți și grădini pot fi predate gratuit operatorului de salubritate RER Vest, în cadrul campaniei de curățenie de toamnă organizate de Primăria Oradea până la finalul lunii octombrie.

Frunze în saci, crengi legate

De campanie pot beneficia atât orădenii care au contracte de salubrizare, cât și asociațiile de proprietari. Aceștia trebuie doar să scoată deșeurile vegetale la limita proprietății, în perioada în care este programată colectarea în cartierul lor.

Pentru a ușura munca echipajelor, frunzele trebuie adunate în saci transparenți, astfel încât conținutul să poată fi verificat. Măsura este necesară deoarece deșeurile vegetale ajung la stația de compostare. Crengile trebuie, de preferat, tăiate și legate în mănunchiuri, pentru a putea fi manipulate mai ușor și a nu pune în pericol trecătorii.

Patru sectoare, patru săptămâni

Pentru buna desfășurare a campaniei, municipiul a fost împărțit în patru sectoare, fiecare având alocată câte o săptămână. În prima săptămână din luna octombrie, colectarea s-a desfășurat în Ioșia, Grigorescu, zona Universității și Ceyrat. În perioada 12-16 octombrie, echipajele vor ajunge în Nufărul I și II, Velența, Dragoș Vodă, Salca, Tokai, Tineretului și în zona centrală delimitată de Crișul Repede, Podul Dacia, Piața Cetății și Parcul 22 Decembrie.

Între 19 și 23 octombrie, vor fi colectate deșeurile vegetale din Podgoria, Olosig, Iorga și zona Decebal, până la malul drept al Crișului Repede. Ultima săptămână, 26-30 octombrie, este rezervată cartierelor Rogerius, Episcopia și Oncea, precum și zonei de dealuri de pe malul drept al Crișului Repede.

Orădenii care nu reușesc să predea deșeurile vegetale în timpul campaniei au și alte soluții pentru a scăpa de ele în mod corect: le pot arunca în pubela maro sau le pot preda gratuit la cele două centre de colectare prin aport voluntar administrate de RER Vest, situate pe străzile Thurzo Sandor și Uzinelor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!