În administrație, ca-n viață, unii sunt mai egali decât alții. Clădirea Primăriei Oradea a fost deconectată de la curent pe 21 august pentru lucrări la instalațiile electrice, ca parte din proiectul de reabilitare și eficientizare energetică în valoare de 33,7 milioane de lei finanțat prin PNRR.
Pentru funcționarii obișnuiți, soluția a fost simplă: zi liberă, care urmează să fie acoperită prin concediu ori recuperată ulterior prin prelungirea programului. Pentru angajații Serviciului Parcări s-a găsit, însă, o soluție tehnică astfel încât să-i poată taxa în continuare pe șoferi. Constructorul a improvizat o alimentare de rezervă pentru ca dispeceratul parcărilor să funcționeze.
Chiar și așa, sistemul parcărilor supraetajate, cu bariere, și cel de verificare a plății staționărilor la sol au avut vineri dimineață o sincopă de cam 4 ore, timp în care șoferii au putut parca fără să plătească. Cap la cap, municipalitatea a încasat undeva spre 4.000 lei, față de circa 6.000 lei cât adună din taxele de parcare într-o zi obișnuită la început de weekend.
Pana de curent a scos, așadar, la lumină optica edililor: primăria poate rezista câteva zile fără cei care eliberează acte, dar nici câteva ore fără cei care rup chitanțe!