Facultatea de Arte din cadrul Universității din Oradea găzduiește, în perioada 30 iunie – 4 iulie 2025, un curs special dedicat artei baroce andaluze, susținut în limba engleză de profesoara Miriam Tejero, invitată din Spania. Evenimentul este deschis atât studenților, cât și personalului administrativ al universității.

Miriam Tejero este absolventă a Facultății din Granada și deținătoare a Premiului de Excelență pentru merite academice. În cadrul seminarului intitulat „Baroque art in Andalusia”, aceasta va analiza lucrări ale unor maeștri precum Diego Velázquez, Bartolomé Esteban Murillo, Juan Martínez Montañés și Pedro de Mena.

O atenție deosebită va fi acordată contribuțiilor uitate ale artistelor Mariana de la Cueva și Luisa Roldán, pictoriță și, respectiv, sculptoriță a căror activitate a fost adesea marginalizată în istoria artei.

„Pe lângă analiza formală și tehnică, vom acorda o atenție deosebită contextului social, religios și emoțional care a modelat aceste opere. Arta barocă andaluză este o formă de expresie atât spirituală, cât și cotidiană”, a explicat Miriam Tejero.

Participanții vor primi certificate de absolvire, condiționate de prezență. Înscrierile se fac online, prin completarea formularului disponibil aici.

„Sunt profund angajată în transferul de cunoștințe între universități, esențial pentru inovare și progres academic”, a mai declarat invitata din Spania.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!