Bihorenii amatori de fotografie se pot înscrie la un nou curs de tehnică fotografică digitală organizat de Clubul Nufărul Oradea, un club activ în oraş de 40 de ani.
Lecţiile vor începe pe 19 septembrie şi se vor întinde pe durata a opt săptămâni. Orele teoretice vor fi susţinute la noul sediu al fotoclubului, din Cetatea Oradea, în zilele de luni, marţi şi joi, între orele 18 şi 20.
"Acest curs digital va fi condus de către cunoscutul artist fotograf Claudiu Szabó E.FIAP, vicepreşedintele Clubului Fotografic Nufărul Oradea. În cadrul cursului vor fi predate noţiuni de bază legate de utilizarea funcţiilor aparatelor digitale şi variante de prelucrare a imaginilor. Se vor discuta şi exemplifica de asemenea, noţiuni de compoziţie şi estetică vizuală", se arată într-un comunicat transmis de fotoclub.
Cursul se va încheia în noiembrie prin versnisarea expoziţiei de examen în una din sălile de expoziţii ale Cetăţii Medievale, unde vor fi prezentate cele mai reuşite creaţii artistice, realizate în cadrul cursului şi vor fi înmânate diplome de absolvire.
Trei bihoreni vor putea participa la curs gratuit, dacă vor justifica prin documente că provin dintr-un mediu defavorizat. Detalii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0727/336.946 sau la adresa de e-mail [email protected].