Nici nu va fi răsărit bine soarele sâmbăta viitoare, că o mână de oameni vor înota în lacul de acumulare de la Fughiu.

Vor intra în apă dis de dimineaţă, căci vor avea în faţă poate una din cele mai mari provocări din viaţă: competiţia XTR Triathlon, adică un triatlon de distanţe foarte mari, la care nu multă lume se încumetă...

Trei într-unul

Triatlonul este un sport compus din trei discipline - nataţie, ciclism şi atletism - care au loc fără întrerupere şi sunt permanent cronometrate. La nivel mondial se practică mai multe feluri, diferite prin distanţele de parcurs. Cel mai lung e triatlonul Ironman, adică Om de oţel, în cadrul căruia distanţa de nataţie are o lungime de 3.800 de metri, cea de ciclism 180 de kilometri, iar maratonul de atletism 42,2 kilometri.

13 Szokolszky Istvan.jpgSzokolszky Istvan (foto), membru al Salvamont Bihor, este cel care a avut ideea organizării unui astfel de triatlon şi la noi. "Suntem câţiva în judeţ care practicăm sporturi extreme şi fiecare încercăm să facem câte ceva pentru a promova aceste activităţi", explică el de ce a ales un astfel de concurs.

Solo sau în echipă

Pe 12 iunie, în Bihor se va desfăşura, prin urmare, primul triatlon Ironman din România, care va reuni 17 competitori la proba de individual şi tot atâţi la echipe, atât din Oradea, cât şi din alte oraşe. "Tocmai pentru că e greu, triatlonul se practică şi în echipă. O persoană face o probă sau două, apoi predă ştafeta", explică organizatorul.

Istvan nu se aştepta să se înscrie prea mulţi doritori, pentru că în toată ţara nu sunt mulţi. Vreo 15-20. Orădeanul se va număra şi el între competitori, fiind de altfel prima dată când participă la asemenea încercare. "E o competiţie foarte dură. Eu mă pregătesc de luni bune, în fiecare zi, de luni până sâmbătă", zice el.

Concursul va începe la ora 7 dimineaţa, prin proba de nataţie în lacul de acumulare de la Fughiu. Sportivii au maxim trei ore la dispoziţie, însă chiar dacă depăşesc limita, au posibilitatea să recupereze în următoarele probe. Pierd competiţia numai dacă nu se vor încadra în timpul total acordat concursului, de 18 ore.

SMURD-ul e cu ei

După ce termină de înotat cei 3.800 de metri, triatloniştii se vor urca pe biciclete şi vor pedala până la Damiş şi înapoi până la Oradea. Adică 180 de kilometri! "De la Damiş vom reveni pe acelaşi traseu, doar că trecem de Fughiu, mergem prin Podgoria şi ne oprim la Bazinul Olimpic", explică Istvan.

Proba de ciclism are o limită de 10 ore. Pe lângă traseul lung, dificultatea e sporită de diferenţa de nivel de aproape 1.500 de metri. Pentru această probă, sportivii s-au putut pregăti la jumătatea lunii mai, când tot în Bihor a avut loc concursul Iron Bike, adică ciclism montan pe un traseu de 275 de kilometri.

După ce îşi schimbă rapid echipamentele, sportivii vor porni de la bazin din nou spre Podgoria, însă alergând. Vor face cinci ture Oradea-Podgoria, în maxim cinci ore, pentru a acoperi distanţa de 42,2 kilometri impusă de regulament. Evident, fiecare probă va fi asistată de echipaje SMURD şi Salvamont.

După faptă, şi răsplată

Pentru că organizarea unei astfel de competiţii necesită bani, Istvan s-a aliat cu Asociaţia Pro Bikers din Oradea şi împreună au depus un proiect la Primărie, pentru care au primit o finanţare de 16.000 de lei. Aşa a reuşit să organizeze, pe lângă concurs, şi un târg de echipamente sportive, programat pe vineri, lângă Bazinul Olimpic. "Toate firmele care vor expune produse vor oferi reduceri", precizează Istvan. Lucru important pentru pasionaţi, deoarece echipamentele pentru sporturile de performanţă sunt destul de scumpe.

Duminică dimineaţa, tot lângă bazin, va avea loc festivitatea de premiere pe trei categorii: echipe, individual între 18 şi 30 de ani şi individual peste 30 de ani. Premiile vor consta tot în echipamente. Cel mai probabil, însă, nici nu vor conta pentru sportivi, deoarece nimic nu se compară cu bucuria de a-şi dovedi în primul rând lor că au putut face faţă...