Pe considerentul că, în vremurile prezente, relaţiile de muncă ale oamenilor se schimbă de la o zi la alta şi catalogând această perioadă ca fiind "cea mai propice achiziţiei de noi aptitudini şi competenţe", Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai în parteneriat cu Euro-Ed Bucureşti organizează, între 20 şi 24 septembrie, un curs de management.

Timp de 50 de ore, cursanţii vor învăţa noţiuni fundamentale privind proiectele, planificarea, controlul şi conducerea lor, scrierea şi munca de proiect în echipă. "Competenţele dobândite la sfârşitul cursului vor include scrierea unei aplicaţii de proiect, stabilirea scopului acestuia, stabilirea cerinţelor de management integrat al proiectului, planificarea activităţilor şi jaloanelor proiectului, gestiunea utilizării costurilor şi a resurselor operaţionale pentru proiect, managementul riscurilor, managementul echipei de proiect, managementul comunicării în cadrul proiectului, managementul calităţii proiectului", se arată într-un comunicat al instituţiei.

Cursul costă 1.000 de lei, iar la final cursanţii vor obţine un certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Înscrierile se pot face până luni 13 septembrie, ora 12, la sediul Bibliotecii, strada Armatei Române 1/A, intrarea dinspre parcul Bălcescu. Informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon 0259/431 257, 0359/800 368.