Femeile social-democrate din Bihor inaugurează, miercuri, o Şcoală de iarnă destinată oricărui bihorean.

Primul curs va debuta la ora 18, în sala mare a Prefecturii şi va avea drept subiect principalele instituţii europene. De asemenea, se va aborda şi tematica social-democraţilor în aceste instituţii.

Cursul va fi ţinut de preşedinta Organizaţiei Femeilor Social-Democrate din Bihor, Lia Pop.

Orice bihorean poate participa la aceaste prezentări, intrarea fiind gratuită pentru toată lumea.