Ministerul Muncii a deschis înscrierile pentru un program gratuit de perfecționare destinat specialiștilor din asistența socială care lucrează cu persoane vârstnice. Sunt disponibile 3.243 de locuri la nivel național, iar participanții vor beneficia de cursuri online, certificate recunoscute și, în anumite condiții, stimulente financiare.
Programul este organizat în cadrul proiectului „ADAPT - Programe de formare adaptate pentru specialiștii și îngrijitorii informali care lucrează cu persoanele vârstnice”, finanțat din fonduri europene.
Cursurile vor avea o durată de 40 de ore, se vor desfășura online și vor aborda teme precum evaluarea nevoilor persoanelor vârstnice, managementul de caz, prevenirea abuzurilor și utilizarea instrumentelor digitale în asistența socială.
Pot participa asistenți sociali, lucrători sociali, manageri și supervizori ai serviciilor sociale, tehnicieni de asistență socială și funcționari publici cu atribuții în domeniu.
Candidații trebuie să aibă cel puțin 18 ani, să fie angajați într-un serviciu social public sau privat, să dețină o calificare ori specializare în domeniul asistenței sociale sau într-un domeniu conex și să lucreze cu persoane vârstnice.
Înscrierile se fac până la ocuparea tuturor locurilor disponibile, individual sau prin intermediul angajatorilor. Dosarele pot fi trimise prin e-mail la [email protected], cu mențiunea „Perfecționare” în subiect, ori depuse la sediul Ministerului Muncii din București. Ghidul candidatului și formularele necesare sunt disponibile pe site-ul Ministerului Muncii.
În total, prin proiectul ADAPT, peste 6.300 de specialiști, îngrijitori informali și voluntari urmează să beneficieze de programe de formare, iar 50 de servicii publice de asistență socială vor primi sprijin pentru dezvoltarea unor activități dedicate îngrijirii vârstnicilor.