Curtea Constituţională a invalidat marţi, cu 6 voturi la 3, referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, desfăşurat în 29 iulie. Decizia va fi comunicată Parlamentului care ia act de ea, după aceea Băsescu putând să revină oficial la Cotroceni.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că CCR a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum, scrie gadul.info.

Magistraţii au primit de la Guvern datele referitoare la numărul cetăţenilor înscrişi pe listele electorale după ce au fost actualizate, 34.654 de persoane fiind radiate. Totodată, potrivit cifrelor furnizate de Guvern, sunt peste 3 milioane de români cu drept de şedere în străinătate, iar 512.379 au cărţi de identitate expirate.

Judecătorii Curţii Constituţionale sunt la a patra şedinţă în care este dezbătută problema referendumului pentru demiterea preşedintelui, termenul pentru luarea unei decizii fiind amânat de trei ori. Dacă iniţial CCR hotărâse ca verdictul să fie dat pe 12 septembrie, ulterior termenul a fost devansat pe 31 august şi 21 august.

Curtea Constituţională a invalidat referendumul. Traian Băsescu se poate întoarce la Cotroceni.

De precizat că, înainte ca CCR să se pronunţe, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului au transmis o adresă Curţii Constituţionale, exprimând punctul de vedere juridic privind referendumul.

Marţi dimineaţă, câteva zeci de persoane au protestat în faţa sediului CCR, cerând validarea referendumului.

Preşedintele interimar Crin Antonescu va face o declaraţie de presă, marţi, la ora 14.30, la sediul central al PNL. La fel, şi liderul PDL Vasile Blaga a anunţat declaraţii, pentru ora 15.